fbpx

Contact

Ce pot face liderii companiilor ca să aibă grijă de sănătatea mintală a angajaţilor

Mens sana in corpore sano – auzeam destul de des această frază în latină în copilărie, care s-ar traduce în “minte sănătoasă în corp sănătos”. Dar odată ce creştem, parcă cele două concepte nu mai sunt interconectate, mai ales când vine vorba de muncă. Uneori ne axăm doar pe una şi o neglijăm pe cealaltă, uitând că ele trebuie să rămână împreună.

Dar, având în vedere că munca ne ocupă cea mai mare parte a timpului, oare şefii şi liderii oganizaţiei din care facem parte pot face ceva ca să se asigure că angajaţii lor au grijă atât de sănătatea lor fizică, cât şi de cea mintală?

“Sănătatea mintală este un concept ce are ca implicit existența sau nu a unui diagnostic psihiatric. Marea majoritate a indivizilor experimentează la un moment dat un episod de slăbiciune psihică, chiar dacă se ferește să se ducă la medic și nu este diagnosticat oficial.

Aș spune că este important nivelul de productivitate, starea de mulțumire, capacitatea de a colabora cu cei din jur, asta este ce ne interesează mai exact”, ne-a spus psihologul George Chiriacescu.

De ce oamenii ar trebui să se îngrijească şi de starea lor psihică, nu numai de cea fizică?

Potrivit unui studiu recent realizat în România, aproximativ 20% dintre cei intervievați afirmă că au un cunoscut care suferă de o tulburare psihică și de comportament și cumulat, 28% indică aici un membru al familiei – rudă îndepărtată sau mai apropiată. În același timp, 3,1% dintre români au spus că au fost diagnosticați la un moment dat cu o TPC.

În acelaşi timp, o altă cercetare de piaţă arată că peste jumătate (63%) dintre salariații români spun că nivelul de stres la actualul loc de muncă este mare.

Ideea este că ne confruntăm din ce în ce mai mult cu probleme ce ţin de creier, minte, dispoziţii şi epuizare, aşa că nu trebuie să le evităm.

“Legătura dintre psihic și corp este indisolubilă. Când se traversează o perioadă de boală și stările psihice sunt afectate. La fel, o stare psihică proastă poate naște tulburări somatice, sau pot fi experimentate simptome foarte neplăcute în plan somatic. Când vorbim de sarcina muncii, nimeni nu se poate aștepta să fie productiv dacă nu funcționează în limite normale atât fizic cât și psihic. Stresul profesional este unul dintre principalii factori pentru o serie de tulburări psihice”, explică George Chiriacescu.

În aceste condiţii, ce rol pot avea liderii de organizaţii în a se asigura că angajaţii lor au (şi) o minte sanatoasă?

Să plecăm de la un principiu simplu: un angajat mulțumit devine un angajat productiv. Astfel, promovând un mediu de muncă sănătos orientat către angajat,se pot asigura că angajații pot deveni productivi și astfel organizația se va dezvolta.

Astfel, psihologul susţine că dezvoltarea unor strategii anti-stres este recomandat să fie abordate holistic, multi-factorial. Dacă ne raportăm doar la câte un aspect al muncii, sau rezolvăm partea „mecanică” a problemei, dar atitudinea nu se schimbă, se va eșua indiferent de intențiile inițiale, consideră acesta.

“Un spațiu de lucru ergonomic și prietenos, proceduri de lucru eficiente, o scalare eficientă a încărcărilor cu sarcini per angajat, facilitarea accesului la un stil de viață sănătos, păstrarea unei relații vii între lideri și angajați, susținerea și încurajarea celor care trec prin perioade dificile sau care chiar au nevoie de concedii medicale”, sunt sfaturile lui George Chiriacescu pentru ca angajatorii să aibă grijă de sănătatea mintală a angajaţilor.

Sursa: Revista CARIERE

Comments

comments

Apelează