fbpx

Contact

Declarația 600 ar putea fi eliminată. Federația Media-Sind a cerut retragerea ei

Declaraţia 600, care a dat bătăi de cap câtorva sute de mii de români, ar putea suferi modificări, pentru a fi eliminate dificultăţile din prezent.
Declarația 600 a fost subiectul unor discuții în PSD, între ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, și Liviu Dragnea. Așadar, această declarație ar putea fi eliminată.
Declarația 600 trebuie depusă până la 31 ianuarie 2018 de către cei care, în 2017, au obținut venituri din activități independente echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an. Fiscul a anunțat anterior că, din 15 ianuarie, formularul poate fi depus, pe lângă ghișeu, și în format electronic. Depunerea formularului pin intermediul SPV ar scuti de o deplasare la ghișeu sau de trimiterea prin poștă, cu confirmare de primire.
Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind a solicitat coaliţiei aflate la putere, precum şi premierului desemnat, Viorica Dăncilă, să retragă, în regim de urgenţă, Ordonanţa nr. 27/2017, întrucât aceasta afectează în mod dramatic veniturile artiştilor, jurnaliştilor, cadrelor didactice, dar şi ale altor categorii profesionale, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Sindicaliștii susțin că acest act normativ, adoptat fără consultarea partenerilor sindicali, conduce la diminuarea cu 35% a veniturilor acelor persoane care au obţinut în anul 2017, sau care estimează că vor obţine în anul 2018, alte venituri decât cele consemnate în contractul individual de muncă, iar acestea sunt mai mari decât 12 salarii minime pe economie (22 800 lei).
“Potrivit amintitei ordonanţe, aceste persoane sunt obligate să depună până la 31 ianuarie 2018, Declaraţia 600, având astfel de plătit, pe lângă impozitul pe venit (în cuantum de 10%), şi CAS, reprezentând 25% din sumele declarate, dar şi CASS 10% . Practic, se recurge la o dublă impozitare a acestor salariaţi care plătesc amintitele contribuţii în cadrul contractelor individuale de muncă, ei beneficiind de aceleaşi servicii medicale, precum şi o triplare a contribuţiilor în cazul persoanelor fără venituri şi care doresc accesarea sistemului de stat privind serviciile medicale”, au arătat sindicaliștii.
FAIR-MediaSind consideră că ultimele modificări aduse la Codului Fiscal prin OUG 27/2017 vor afecta, în mod grav, pe toate acele persoane care îşi completează veniturile, prestând şi alte activităţi pe lângă locul de muncă. Cei mai afectaţi, desigur, vor fi artiştii şi jurnaliştii care, în mod frecvent, sunt plătiţi în baza contractelor de drepturi de autor şi a contractelor de prestări servicii.
Reprezentanții Media-Sind au avertizat că dacă nu se va ține cont de solicitarea făcută, respectiv de a se elimina aceste prevederi legislative abuzive, vor demara acţiuni de protest, atât în ţară, cât şi pe plan internaţional.

Sursa: Digi24 si www.bursa.ro

Comments

comments

Apelează