fbpx

Contact

Guvernul vrea să aprobe cel mai mare contingent de noi lucrători din afara UE: 100.000 în 2022

Guvernul vrea să dubleze numărul maxim de noi lucrători din afara UE, pe care angajatorii îi pot aduce la muncă în ţară în 2022. Concret, angajatorii vor putea aduce la muncă cel mult 100.000 de noi lucrători extracomunitari în cursul anului 2022, dublu faţă de cât le-a permis guvernul în 2021.

Până la data de 9 octombrie 2021, la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări au fost eliberate, în total, 33.696 avize de angajare/detașare, iar din contingentul de 50.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2021, au fost eliberate 28.120 avize de angajare/detașare.

La sfârșitul lunii septembrie 2021, Inspectoratul General pentru Imigrări, avea înregistrate un număr de 5.171 de solicitări pentru eliberarea avizelor de angajare pentru anul în curs.

Prin comparație, potrivit informațiilor furnizate de către aceeași instituție, în cursul anului 2020 au fost eliberate, în total, 27.450 avize de angajare/detașare, iar din contingentul de 30.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2020, au fost eliberate 22.304 avize de angajare/detașare, (cu aproximativ 7.000 mai puțin fată de anul 2019).

Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că anul 2020 a fost atipic față de anii anteriori, din punct de vedere al evoluțiilor pe piața muncii, efectele pandemiei manifestându-se în toate domeniile economice, iar gradul de predictibilitate a evoluției locurilor de muncă vacante, dar și a numărului de șomeri înregistrați, a fost redus.

Conform datelor comunicate de Inspecția Muncii, numărul de contracte de muncă nou înregistrate de angajatori români pentru salariați cetățeni ai unor state din afara Uniunii Europene sau state membre ale Spațiului Economic European, respectiv ai Confederației Elvețiene, în perioada 1 ianuarie – 12 octombrie 2021, a fost de 36.265.

Pentru comparație, numărul de contracte de muncă nou înregistrate de angajatori români pentru salariați cetățeni străini non UE, SEE sau Confederația Elvețiană, în anul 2020 a fost de 25.683 iar în anul 2019 de 28.954.

Inițiatorii proiectului arată în nota de fundamentare că această creștere a contingentului este justificată de necesitatea de a asigura forţa de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii, care nu poate fi acoperită de lucrătorii români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor membre ale Spațiului Economic European sau ai Elveției, precum și pentru prevenirea situaţiilor în care străinii lucrează în România fără forme legale.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: http://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/6427-pr-hg-contingent-2022-01112021

Comments

comments

Apelează