Obligatii privind deschiderea unui nou punct de lucru cu peste 5 angajati, in aceeasi localitate
Deschiderea unui nou punct de lucru vine si cu obligatii noi, fie ca vorbim de prevederi fiscale sau de obligatii legate de salariati.
Angajatorul cu salariati in sedii secundare trebuie sa declare impozitul pe venitul din salarii
Potrivit art. 101 alin. 5 din Codul de procedura fiscala, angajatorul cu sedii secundare inregistrate fiscal ca platitoare de salarii si venituri asociate acestora, trebuie sa declare impozitul pe venitul din salarii.
Angajatorul trebuie sa solicite inregistrarea fiscala a entitatii, in termen de 30 de zile
Legea 273/2006 privind finantele publice locale ne arata ca “orice persoana subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, institutia publica si institutia publica locala, care are organizata o entitate, cu sau fara personalitate juridica, la alta adresa decat sediul social al subiectului respectiv, cu minimum 5 persoane care realizeaza venituri din salarii, are obligatia sa solicite inregistrarea fiscala a entitatii respective, ca platitoare de salarii si de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in a carui raza teritoriala se afla adresa unde se desfasoara efectiv activitatea acelei entitati”.
Pentru entitatile nou infiintate, inregistrarea se face in 30 de zile de la data infiintarii.
Sediul nou se va inregistra cu ajutorul formularului 060 “Declaratie de inregistrare fiscala/ Declaratie de mentiuni/ Declaratie de radiere pentru sediile secundare”.
Numarul de angajati se dovedeste prin contractele de munca
Daca locul de desfasurare a muncii salariatilor este noul punct de lucru, se va incheia un act aditional la contractul individual de munca, cu mentiunea noului sediu.
Dovada numarului de angajati se face prin contractele de munca si actele aditionale.
Sursa: fiscalitatea.ro