Prelungirea termenului pentru a plăti retroactiv ani de vechime în muncă – respinsă
Senatorii majorității de guvernământ au respins prin vot proiectul legislativ care prevedea extinderea cu 3 ani, până în 2026, a termenului până la care persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani, în scopul atingerii stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.
În cei doi ani cât a funcționat această reglementare, aproximativ 20.000 de persoane au încheiat contracte de de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă, iar în urmă prelungirii termenului, încă 50.000 de persoane ar putea avea această posibilitate.
Decizia cu privire la prelungire va aparține acum deputaților, care vor avea votul final asupra proiectului.
De ce este important: În septembrie 2020, Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, că, până la data de 1 septembrie 2021, persoanele care nu dețineau calitatea de pensionari să poată efectua plata contribuției de asigurări sociale, pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori și la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, în scopul echivalării perioadei în care nu au realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România are acorduri în acest sens.
Acest termen prin care putea fi asigurat stagiul necesar unei pensii publice a fost prelungit de Parlament în 2021, prin legea de adoptare a ordonanței, până la 1 septembrie 2023. Prin urmare, românii care se apropie de vârsta de pensionare și nu au atins stagiul minim de cotizare ar mai putea cumpăra vechime doar în acest an, conform legislației actuale.
Contribuția la sistemul public de pensii este de 9.000 de lei în acest an, în urma creșterii salariului minim la 3.000 lei.
Proiectul legislativ respins de senatori prevedea prelungirea cu încă 3 ani a acestui termen, până la 1 septembrie 2026, cu argumentul că perioada reglementată acum este insuficentă în contextul scăderii puterii de cumpărare a populației, pe fondul creșterii prețurilor la energie.
”Astfel, se impun în continuare măsuri care să conducă la incluziunea socială a acelor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, oferindu-le cadrul legal pentru a putea compensa diferențele de contribuție necesare, astfel încât să evităm situația nedreaptă în care ani de contribuții din partea lor nu le pot genera niciun beneficiu la pensie deoarece sub stagiul minim nu se fragmentează beneficiile proporțional cu perioada contributivă”, sunt argumente în sprijinul măsurii.
Totodată, pe lângă prelungirea, de la 1 septembrie 2023 la 1 septembrie 2026, a termenului până la care pot fi încheiate contracte de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă, pentru a asigura flexibilitate în privința plata contribuției în baza contractului de asigurare socială, proiectul prevede și posibilitatea plății eșalonate și în tranșe inegale, nu doar în tranșe lunare, așa cum este stipulat în prezent.
Potrivit datelor citate în proiect, pe parcursul a 2 ani de implementare a măsurii, propuse a fi prelungite din nou, rezultă că au încheiat contracte de de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă aproximativ 20.000 de persoane.
A fost calculat și un impact pozitiv asupra bugetului asigurărilor sociale pe un eșantion de minim 50.000 persoane care ar opta în perioada 1 septembrie 2023 – 31 august 2026 pentru achitarea de contribuții de asigurări sociale în baza unui contract de asigurări sociale, pentru venituri anuale.
Astfel, la un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată de 3.000 Iei, la nivelul anului curent, și o contribuție de asigurări sociale de 25%, în cazul a 50.000 persoane, timp de 12 luni, impactul ar fi de 450 milioane lei anual.
Sursa: www.profit.ro