Prima de activare: judetele in care somerii au primit cele mai multe indemnizatii de la stat, DOAR pentru ca s-au angajat
Statul iti da suma de 1.000 de lei neimpozabili daca ai fost inregistrat oficial ca somer si ti-ai gasit un loc de munca. Doar in prima jumatate a anului, 4.500 de persoane au primit acesti bani.
Iata judetele fruntase, dupa numarul de someri care s-au angajat si au incasat prima de activare, adica cei 1.000 de lei de la statul roman.
Prima de activare, asa cum este denumita in legislatia in vigoare, este unul dintre cele mai populare stimultente acordate de statul roman somerilor si se ridica la 1.000 de lei, dupa ce suma a fost dublata in 2018.
Cine primeste prima de activare
Astfel, somerii inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca de cel putin 30 de zile, care nu beneficiaza de indemnizatie de somaj, in situatia in care se angajeaza cu norma intreaga, pentru o perioada mai mare de trei luni, ulterior datei inregistrarii la agentiile pentru ocuparea fortei de munca, beneficiaza de o prima de activare in valoare de 1.000 lei neimpozabila.
Prima de activare se acorda in doua transe, astfel:
a) o transa egala cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajarii;
b) o transa egala cu 50% din cuantumul stabilit, dupa expirarea perioadei de trei luni de la angajare.
Nu beneficiaza de indemnizatie persoanele care se incadreaza la angajatori cu care au fost in raporturi de munca sau de serviciu in ultimele 12 luni.
Cati someri au luat deja acesti bani
In prima jumatate a anului 2019 un numar de 4.550 de persoane au incasat cate 1.000 de lei. In 2018 un numar de 7.700 au primit stimulentul, iar in 2017 peste 27.000 de someri au fost motivati sa revina in piata muncii prin aceasta indemnizatie. Cele mai multe prime de activare au fost acordate catre persoane din judetele Cluj, Bacau, Dambovita si Prahova.
Primele de activare, precum si cele de mobilitate sunt asigurate din Bugetul Asigurarilor pentru Somaj, precum si din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020, prin proiectele implementate de ANOFM.
Sursa: www.wall-street.ro