Procesul verbal al cercetării disciplinare
Deși procedura cercetării disciplinare nu este una foarte greoaie, de multe ori în practică, cei ce realizează cercetarea disciplinară întâmpină tot felul de dificultăți în realizarea acesteia, dificultăți ce au drept cauză fie lipsa de experiență a membrilor comisiei de cercetare disciplinară fie chiar conduita, strategia de a se apăra a salariatului cercetat.
Ce este Procesul verbal de cercetare disciplinară
Este documentul care se întocmește de către comisia de cercetare disciplinară și cuprinde o descriere cât mai fidelă a ceea ce s-a întâmplat în cadrul cercetării disciplinare.
Din punct de vedere formal, legislația muncii nu impune ca acest document să conțină anumite elemente obligatorii iar lipsa acestora să fie sancționată în vreun fel. Mai mult decât atât, legislația muncii nu prevede nici măcar obligativitatea întocmirii unui astfel de document. Totuși, având în vedere practica existentă și mai ales ținând cont de obiectivul cercetării disciplinarea – stabilirea situației de fapt sesizate prin referatul de anunțare a abaterii disciplinare, luând în calcul și faptul că, cel mai probabil, o instanță va analiza sancțiunea care se va dispune (dacă este cazul) și implicit va analiza și întregul proces de cercetare disciplinară, este recomandabilă încheierea unui astfel de document.
Conținutul Procesului verbal de cercetare disciplinară
Deși nu este impus un anumit formalism, Procesul verbal de cercetare disciplinară ar trebui să conțină, printre altele, explicațiile oferite de salariatul cercetat, întrebările adresate de către comisia de cercetare disciplinară și răspunsurile primite.. În măsura în care angajatul cercetat disciplinar prezintă o explicație scrisă anterior, aceasta ar trebui să fie anexată procesului verbal de cercetare disciplinară.
Recomandarea noastră este ca, în măsura în care este posibil, apărările formulate de către salariatul cercetat disciplinar, întrebările comisiei și răspunsurile angajatului să fie consemnate de către acesta, documentul urmând să fie anexat procesului verbal de cercetare disciplinară.
Cine semnează Procesul verbal de cercetare disciplinară
Recomandarea noastră este ca Procesul verbal de cercetare disciplinară să fie semnat de către fiecare membru al comisiei de cercetare disciplinară precum și de către salariatul cercetat disciplinar. De asemenea, vă recomandăm ca fiecare pagină a procesului verbal să fie semnată de către cel puțin unul dintre membrii comisiei de cercetare disciplinară, inclusiv de către salariatul cercetat, pentru nemodificare.
În măsura în care acesta a fost asistat de către un avocat sau un reprezentant al sindicatului al cărui membru este, se va face vorbire despre acest lucru în cuprinsul documentului ce va fi semnat inclusiv de către aceste persoane.
Incidente ce pot să apară în cadrul cercetării disciplinare
De multe ori, în cadrul audierii salariatului cercetat pot să apară tot felul de incidente, cum ar fi:
- salariatul oferă numai explicațiile pe care le consideră necesare, refuzând să răspundă întrebărilor suplimentare ale comisiei pentru clarificarea situației de fapt;
- salariatul refuză să consemneze în scris răspunsurile oferite comisiei;
- salariatul refuză să semneze procesul verbal al cercetării disciplinare;
- salariatul refuză să ofere explicațiile în fața anumitor membri ai comisiei de cercetare disciplinară.
În cazul unor astfel de incidente, experiența membrilor comisiei este cea care poate conduce la deblocarea procesului de cercetare.
Mai multe detalii legate de cercetarea disciplinară puteti găsi accesând acest link.
Av. dr. Răzvan Vasiliu