Profesorii din judeţul Timiş sunt în grevă japoneză, nemulţumiţi de proiectul Ministerului Educaţiei de a se renunţa la orele de educaţie fizică pentru clasele pregătitoare
Profesorii din judeţul Timiş se află, joi, în grevă japoneză, ei purtând banderole albe pe braţ pentru a protesta faţă de proiectul propus de Ministerul Educaţiei, prin care orele de sport pentru clasele pregătitoare ar urma să fie eliminate. Celor aproximativ 200 de profesori de sport din Timiş li s-au alăturat toţi colegii, iar pe parcursul zilei de joi cu toţii poartă banderola albă la braţ.
“Ar fi vreo 200 de profesori afectaţi, în Timiş. Prin Legea Educaţiei ei au dreptul şi obligaţia să predea educaţia fizică de la clasa zero la clasa a XII-a. Prin acest proiect se scot cinci ore. Asta înseamnă vreo 200 de cadre didactice care ar intra practic în şomaj, pentru că nu au ce să facă altceva. În plus, în mediul rural avem profesori care îşi completează catedra cu aceste ore. Nemaipredând ei, ar preda învăţătoarele, care nu ar primi bani în plus la salarii. Statul face economie. Dacă la noi în judeţ sunt 200, la nivel naţional este vorba de vreo 2.000 de posturi pe care statul nu le mai plăteşte şi se face o economie serioasă. Pe un an de zile înseamnă sute de milioane de lei. În judeţ sunt toţi profesorii în grevă japoneză”, a declarat, pentru News.ro, Virgil Popescu, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ din judeţul Timiş.
Potrivit liderului sindical, este de aşteptat ca proiectul de reducere a numărului orelor de educaţie fizică să fie amânat, pentru ca toate aceste chestiuni să fie rediscutate.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Ministerului Educaţiei să anuleze un proiect de ordin prin care se propune eliminarea totală a orelor de educaţie fizică de la clasele pregătitoare şi I, precum şi a unei ore de la clasa a II-a, urmând ca în locul acestora să apară disciplina “joc şi mişcare”, care va fi predată de învăţătoare. Prin acest proiect, MEN încurajează lipsa mişcării, un regim de viaţă nesănătos şi creşterea obezităţii în rândul elevilor, au spus reprezentanţii FSLI, care au menţionat că în acest fel ar fi trimişi în şomaj cel puţin 1.500 de profesori de sport.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a atras atenţia, într-un comunicat de presă transmis miercuri, asupra propunerii Ministerului Educaţiei Naţionale prin care se doreşte modificarea planurilor-cadru din învăţământul primar. Concret, printr-un proiect de ordin de ministru, se doreşte eliminarea a: două ore/ săptămână de educaţie fizică la clasa pregătitoare, două ore/ săptămână la clasa I şi ooră/ săptămână la clasa a II.
“Printr-un simplu ordin, Ministerul Educaţiei Naţionale afectează sănătatea elevilor noştri şi încurajează obezitatea în rândul acestora!”, au spus reprezentanţii FSLI.
Aceştia au amintit că, potrivit studiilor, în România, unu din 4 copii suferă de obezitate. Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de supraveghere a obezităţii copiilor din Europa (COSI) indică pentru România, la copiii de 8 ani, o prevalenţă a obezităţii de 11,6% şi a supraponderabilităţii de 26,75 %.
“Prin urmare, avem nevoie de ore de educaţie fizică în şcoli, altfel vom avea copii obezi sau cu alte afecţiuni”, au mai spus reprezentanţii FSLI.
Ei au arătat că un alt efect negativ al acestui ordin este concedierea cel puţin 1.500 de profesori de sport, din unităţile şcolare din întreaga ţară.
Potrivit FSLI, aceştia vor fi trimişi în şomaj, în condiţiile în care sistemul de învăţământ are nevoie de personal didactic calificat şi de programe care să încurajeze sportul şi mişcarea de la vârste cât mai mici. Înlocuirea profesorilor de sport cu învăţătoarele reprezină o formă mascată de reducere a costurilor din educaţie, deşi guvernanţii s-au lăudat cu creşterea fondurilor pentru acest sistem.
“Ministrul Educaţiei Naţionale trebuie să retragă de urgenţă acest proiect de ordin cu consecinţe negative asupra sănătăţii elevilor, dar şi asupra cadrelor didactice care vor rămâne fără loc de muncă. Suntem atât de săraci încât nu ne mai preocupă sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a elevilor şi ne gândim să facem economie pe spatele copiilor, afectându-le viaţa? Este o cale greşită şi MEN trebuie să răspundă prin anularea acestui proiect. În plus, ce soluţii vor avea colegii noştri forţaţi să plece din sistemul de învăţământ? Este evidentă lipsa consultării unor specialişti, înainte de a se face această propunere, prin care se doreşte doar reducerea bugetului pentru educaţie”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI, citat în comunicat.
Sursa: News.ro