Suspendarea contractelor individuale de muncă în temeiul art. 50 lit. f) respectiv în caz de forță majoră
Potrivit art. 50 lit. f) din Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept în caz de forță majoră.
Forța majoră este definită doar indirect în codul Muncii în art. 4 alin. (3) lit. d) astfel: război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundații, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte și, în general, toate circumstanțele care pun în pericol viața sau condițiile normale de existență ale ansamblului populației ori ale unei părți a acesteia.
În doctrină forța majoră s-a definit ca fiind o imposibilitate obiectivă de executare a unei obligații determinată de o împrejurare de fapt externă, imprevizibilă și de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv și fără nicio culpă din partea debitorului executarea obligației contractuale de către acesta. Pentru caracterizarea unui eveniment ca forță majoră trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ trei condiții: să fie extern, să fie imprevizibil și să fie invincibil.
Dacă îndeplinirea primei condiții a caracterului extern este relativ ușor de verificat, analiza celorlalte două condiții, respectiv imprevizibilitatea și invincibilitatea se va face în concret de la caz la caz.
Astfel, imprevizibilitatea evenimentului trebuie să fie analizată în concret, în circumstanțele date, dar fără ca aceasta să fie relativă. Cu alte cuvinte, evenimentul trebuie să fie absolut imprevizibil în situația concretă în care s-a găsit subiectul de drept care invocă forța majoră.
Totodată, inevitabilitatea, ca trăsătură a forţei majore, se abordează practic prin prisma gradului în care evenimentul invocat ca forţă majoră a fost sau a devenit insurmontabil pentru debitor, în circumstanțele date, fără ca acestuia să i se poată reţine vreo culpă ori o atitudine lipsită de diligență în raport cu evenimentul respectiv.
În concluzie, pentru ca angajatorul să invoce actuala situație generată de epidemia de coronavirus ca o situație de forță majoră care impune suspendarea de drept a contractelor individuale de muncă, acesta trebuie să facă dovada faptului că îmbolnăvirile cu covid-19 au avut un impact direct și covârșitor asupra salariaților, astfel încât continuarea activității ar fi imposibilă.
De asemenea, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, instituțiile statului, printr-o ordonanță militară emisă în data de 17 martie 2020 au dispus anumite măsuri excepționale de aplicare a Decretului Președintelui României privind instituire a stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial în 16 martie 2020, printre care:
- suspendarea tuturor activităților de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației;
- suspendarea tuturor activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise;
- interzicerea organizării și desfășurării oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise.
Față de aceste măsuri ar trebui analizat de la caz la caz dacă o societate se află într-un caz de forță majoră, respectiv într-o imposibilitate obiectivă de executare a contractelor individuale de muncă.
În mod evident instituirea acestei măsuri reprezintă o împrejurare de fapt externă părților contractului individual de muncă și imprevizibilă la momentul semnării contractului.
Sub aspectul invincibilității împrejurării descrise mai sus trebuie verificat în primul rând dacă activitatea societății se circumscrie activităților suspendate prin ordonanța militară din 17 martie 2020.
Apoi angajatorul trebuie să analizeze în ce măsură interdicțiile dispuse de autorități conduc la încetarea totală a activității societății ori parțială, respectiv doar a unui sector de activitate al societății.
De asemenea, trebuie avut în vedere și posibilitatea reorganizării activității salariaților afectați prin identificarea unor soluții fie de relocare a acestora pe alte posturi, fie prin modificarea locului muncii, la domiciliu, acolo unde este posibil.
Nu în ultimul rând, considerăm că trebuie analizată cu prioritate și posibilitatea șomajului tehnic, respectiv suspendarea contractelor individuale de muncă pe motive economice, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c).
Avantajul acestei măsuri este că oferă protecție socială salariaților și, mai mult decât atât, astfel cum se preconizează, în scurt timp, statul prin instituțiile abilitate, va adopta măsuri de sprijin pentru angajatorii afectați de efectele crizei covid-19, prin derogări de la prevederile legale în vigoare.
Așadar, în opinia noastră, măsura suspendării contractelor individuale de muncă pe temeiul art. 50 lit. f) – forță majoră, poate fi constatată/dispusă de către angajator, numai în urma unei analize riguroase asupra îndeplinirii condițiilor esențiale de existență a situației de forță majoră.
Totodată, această măsură fiind una specială, aplicabilă în situații de excepție, se recomandă ca aceasta să fie luată în considerare doar în subsidiar și după înlăturarea celorlalte posibilități legale pe care angajatorul le are la dispoziție în această perioadă de criză, printre care amintim: munca la domiciliu, telemunca, șomajul tehnic, reducerea duratei programului de lucru de la 5 la 4 zile pe săptămână.
