Tag Archives: lege
Parlamentul a votat noua Lege a pensiilor
Camera Deputaților a votat miercuri Legea pensiilor. Au fost 193 de voturi pentru şi 1 împotrivă. Camera Deputaților este for decizional în cazul Legii pensiilor, astfel că proiectul merge la promulgare. Pe de altă parte, Opoziţia ameninţă că va ataca la CCR legea. Marţi, deputații au admis, în plenul de marți un amendament al UDMR,
Legea pensiilor nu a putut fi votată în Senat din cauza lipsei de cvorum
Senatul nu a putut dezbate şi vota, luni, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, din cauza lipsei de cvorum. După o şedinţă de consultări a liderilor de grup, în plen s-au înregistrat doar 27 de senatori prezenţi. Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut şi votat de Senat miercuri. „Dat fiind faptul că majoritatea
Ministerul Muncii semnaleaza inadvertențe în salarizarea personalului instanțelor de judecată
Ministerul Muncii și Justiției Sociale atrage, din nou, atenția, curților de apel din țară, că interpretează și aplică în mod eronat dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. MMJS a fost sesizat de către Federația PROJUST că doar patru dintre cele 15 curți de apel din țară, printre care cea din București
Asociaţia pentru pensii private: Proiectul de lege privind sistemul public de pensii nu aduce nicio schimbare pentru cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II
Noul proiect de lege privind sistemul public de pensii nu aduce nicio schimbare pentru cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II de pensii administrate privat, faţă de legea pensiilor în vigoare azi, a anunţat miercuri Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).APAPR a anunţat că face această precizare ca urmare a informaţiilor
Legea internshipului a intrat în vigoare, iar companiile trebuie să plătească studenţii cu jumătate din salariul minim brut
Începând cu data de 18.08.2018 toate firmele şi entităţile publice care primesc angajaţi în internship sunt obligate să le ofere o indemnizaţie lunară de internship în valoare de cel puţin jumătate din salariul minim brut, mai exact 950 de lei şi să încheie un contract cu aceştia pe o perioadă maximă de şase luni, potrivit
Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor
Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale: – contributivitate, adică plată în funcție de contribuție; – egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc
Legea care introduce contractul de muncă pentru internship a fost promulgată
Firmele și instituțiile publice vor putea încheia contracte de internship cu tineri care au împlinit vârsta de 16 ani, activitatea unui intern fiind de maximum 30 de ore pe săptămână, dar nu mai mult de 6 ore zilnic. Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi proiectul de lege care reglementează acest nou tip de contract de