Teodorovici: Mergem mai departe cu impozitarea pensiilor speciale
Ministerul Finanţelor nu a renunțat la intenţia de a impozita pensiile speciale, chiar dacă măsura nu a fost prevăzută în actualul pachet legislativ ce însoţeşte rectificarea bugetară, care a fost pus în dezbatere publică marţi, a declarat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.
„În acest sens există şi două iniţiative parlamentare. Vom merge mai departe”, a spus ministrul.
Anunţată anterior, nici măsura reducerii sporului de 15% pentru condiţii grele şi vătămătoare pe care îl primeau angajaţii din instituţiile de stat. Autorităţile au constatat că existau instituţii unde angajaţii primeau acest spor pentru că aerul din Bucureşti este poluat. Măsura nu ar fi afectat medicii, profesorii, poliţiştii sau magistraţii.
Pensiile speciale urmau să aibă, conform unor surse oficiale, un sistem de impozitare graduală, între 10 şi 50%, la cuantumuri diferite. Astfel, pensiile sub 2.000 de lei nu ar fi fost impozitate, cele între 2.000 şi 7.000 de lei ar fi trebuit să aibă un impozit de 10%, între 7.000 de lei şi 10.000 de lei impozitul trebuia să fie de 30%, iar pentru pensiile speciale care depăşesc 10.000 de lei impozitul ar fi fost de 50%. Impozitul urma să fie aplicat doar pensiilor speciale, nu şi celor din contrbuţii, au precizat sursele citate.
”Măsura a fost susţinută în mod repetat de ministrul Teodorovici, care a spus că ar fi un act de dreptate socială, iar cei cu pensii mici nu vor fi afectaţi.
Măsura priveşte aproximativ 4.000 de persoane care au pensii speciale mai mari de 7.000 de lei.
Sursa: Mediafax