fbpx

Contact

UE ar putea avea o ”autoritate comună” care să gestioneze muncitorii detașați, pentru evitarea dumpingului social. Ce propune șeful CE

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a propus miercuri să se înfiinţeze o ”autoritate comună” de control a punerii în aplicare ”peste tot” în UE a dispoziţiilor care încadrează recursul la muncitori detaşaţi, dispoziţii acuzate în prezent că favorizează dumpingul social, relatează AFP, citată de News.ro.

”Într-o Uniune între egali, nu poate să existe (…) muncitori de clasa a doua. Cei care efectează aceeaşi muncă, în acelaşi loc, trebuie să poată să obţină acelaşi salariu”, a subliniat Juncker în discursul-program anual despre ”starea Uniunii” Europene.
Şeful Comisiei a apărat propunerile de formare avansate de către Bruxelles cu privire la muncitorii detaşaţi.
În faţa membrilor Parlamentului European (PE), reuniţi la Strasbourg, el a propus să se creeze o ”nouă autoritate europeană de control a aplicării acestor măsuri”.

Iniţiativa de a reforma directiva europeană privind muncitorii detaşaţi a fost lansată de președintele francez Emmanuel Macron, care s-a aflat în urmă cu trei săptămâni într-un mini-turneu în Europa de Est – inclusiv în Romania, unde a căutat sprijin pentru propunerile sale.

În conferinţa de presă comună din timpul vizitei șefului statului francez la București, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu poate spune că este de acord sau nu cu modul în care să fie reformulată Directiva Uniunii Europene privind lucrătorii detaşaţi, dar este „inadmisibil” să existe atâtea critici cu privire la acest document, ceea ce înseamnă că acesta ar trebui îmbunătăţit.

„Este foarte important să evităm simplificările inutile în această speţă. Putem observa foarte uşor că, în special în Europa de Vest, nu numai în Franţa, apare tot mai des această discuţie legată de ceea ce se numeşte social dumping, adică evitarea unor cheltuieli sociale care nu se motivează. În acest sens, nu pot să vă spun că sunt pentru sau sunt contra. Sunt foarte multe aspecte unele dintre ele foarte tehnice, care trebuie discutate de către specialişti. Nu cred că v-aţi imaginat că domnul preşedinte Macron şi cu mine stăm să redactăm un draft al acestei Directive”, a afirmat Klaus Iohannis.

Şeful statului a susţinut că Directiva ar trebui îmbunătăţită, având în vedere că există atâtea critici la adresa ei.
„Trebui să vedem lucrurile aşa cum sunt. Există pe de-o parte o mare nemulţumire în Franţa că sunt lucrători care aparent încearcă mai degrabă să eludeze sistemul decât să se încadreze în sistem, pe de altă parte putem să observam că există foarte mulţi oameni în Europa de Est, de exemplu în România, care vor să lucreze în Spania, Germania, Franţa. Dacă situaţia este aşa, este foarte clar că trebuie să îmbunătăţim această Directivă. E inamdisibil să vedem aceste nemulţumiri, pe de o parte în Europa de Vest, pe de altă parte, dorinţa oamenilor din Est de a trăi mai bine. Şi una şi alta este legitimă şi dacă această directivă a produs astfel de disensiuni şi a produs astfel de divergenţe de abordare, nu înseamnă că oamenii din Franţa nu au dreptate sau oamenii din România nu au dreptate, înseamnă că Directiva nu este suficient de clară şi suficient de bună”, a completat Klaus Iohannis.

Şeful statului a ţinut să precizeze că „nimeni nu doreşte să înlăture competiţia sau piaţa liberă”, nefiind suficient să se rescrie directiva. „Este nevoie de o colaborare mult mai intensă”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat, la rândul său, că Franţa nu scoate transportul rutier din acord.
„Aş vrea să nu fie nicio ambiguitate în ceea ce priveşte trasportul rutier, vorbim de două lucruri diferite. Franţa nu scoate transportul rutier din acord şi vom continua să vorbim despre acest lucru, dar sunt două subiecte diferite. Când vorbesc despre transportatorii rutieri francezi care recrutează români, aceştia intră în acordul pe care sper să îl obţinem, este vorba despre o formă de muncă detaşată, lucrători detaşaţi. Dacă un transportator rutier francez angajează la costuri salariale româneşti şoferi români în Franţa, acest lucru intră în cadrul Directivei privind transporturile şi va fi acoperit de acordul la care sper să ajungem până în luna octombrie, deci acest lucru nu a fost scos din acord. Este vorba despre problematica detaşării lucrătorilor, deci toate sectoarele vor fi incluse, în măsura în care există lucrători detaşaţi”, a spus preşedintele Franţei.

Macron a ţinut să precizeze că nu acceptă ca transportatorii francezi să facă dumping social.
„Foarte concret, nu accept ca transportatori francezi să facă dumping social angajând salariaţi care vin din ţări cu costuri reduse ale forţei de muncă, pentru că asta înseamnă o încălcare a regulilor europene şi aici va intra şi sectorul transportului rutier prin reforma acestei Directive şi vom merge până la capăt. În acelaşi timp, este absolut legitim ca ţări în care sectorul transportului rutier este important, să se poată dezvolta peste tot în Europa”, a subliniat Emmanuel Macron.
Întrebat ce viitor îşi doreşte pentru muncitorii români, preşedintele Franţei a răspuns: „Ca în mod durabil salariile din România să rămână la o treime din nivelul celor din UE (…). pentru România, situaţia din prezent nu este ideală, ţările profită de diferenţele salariale”.

Sursa: news.ro

Comments

comments

Apelează