fbpx

Contact

Monthly Archives: March 2020

PwC România: 37% dintre companii au întrerupt total sau parţial activitatea,după declararea stării de urgenţă

Peste o treime (37%) dintre companiile din România şi-au întrerupt total sau parţial activitatea după declararea stării de urgenţă pe fondul pandemiei COVID-19, în timp ce 20% şi-au restrâns activitatea, arată rezultatele studiului HR Barometru, realizat de PwC România şi dat publicităţii marţi. Potrivit cercetării, mai mult de un sfert dintre organizaţiile chestionate (27%) au

MMPS informează zilnic opinia publică cu privire la situația contractelor de muncă suspendate în perioada stării de urgență

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) va transmite, zilnic, datele cu privire la situația contractelor de muncă suspendate (șomaj tehnic), înregistrate la Inspecția Muncii, cu precizarea principalelor domenii de activitate în care se evidențiază modificări importante privind numărul de contracte individuale de muncă suspendate/încetate. Astfel, în 30.03.2020 situația este urmatoarea: Contracte individuale de muncă suspendate

ORDONANȚĂ MILITARĂ nr. 5 din 30 martie 2020

ORDONANȚĂ MILITARĂ nr. 5 din 30 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 Articolul 1(1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18,00.(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29 martie 2020

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 Articolul 1(1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11,00-13,00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind

Michelin opreşte producţia la fabricile din Zalău

Producătorul de anvelope Michelin România opreşte producţia la cele două fabrici, de anvelope şi cord, pe care le are în Zalău, în contextul pandemiei de coronavirus. “În această perioadă complicată, contextul este unul dificil pentru Platforma industrială de la Zalău. Uzina Zalău Cord nu mai funcţionează din data de 28 martie, iar uzina Zalău Anvelope

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 6 din 30 martie 2020

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 6 din 30 martie 2020 privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava Articolul 1Se instituie pe perioada stării de urgență măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată

Ministerul Economiei: Angajatorii nu au nevoie de niciun certificat pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj tehnic

Pentru obţinerea ajutorului de şomaj tehnic nu este necesar vreun certificat, informează Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), scrie Agerpres. Într-un comunicat, ministerul transmite o serie de răspunsuri la întrebări generale despre Certificatul de Situaţie de Urgenţă adresate angajatorilor. “Ce tip de certificat este necesar pentru a beneficia de ajutorul de şomaj tehnic

Domenii în picaj: cele mai afectate sectoare din piața muncii. Aici au fost suspendate cele mai multe contracte

Piața muncii din România este în cădere liberă, sub efectele răspândirii coronavirusului în țara noastră. O statistică furnizată de Inspecția Muncii arată ca aproximativ 300.000 de contracte de muncă au fost suspendate în doar opt zile. Și chiar dacă nu există cifre clare care să spună câte au la bază criza generată de coronavirus, semnalele

Apelează