fbpx

Contact

Mamele cu trei copii ar putea ieși la pensie mai repede

Ministrul Muncii a declarat, marţi, că noua lege a pensiilor va prevedea că femeile cu trei sau mai mulţi copii se vor putea pensiona cu şase ani mai repede. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că această măsură a făcut unele persoane să o abordeze şi să-i spună că se gândesc să mai nască pentru a putea beneficia de această prevedere.

„Un principiu pe care îl avem în programul de guvernare este acela că femeile care au mai mult de trei copii trebuie să aibă vârsta redusă de pensionare cu şase ani. Vă spun că am întâlnit foarte multe persoane în această perioadă care mă întrebau, OK, de când se aplică? Adică, se aplică pentru mamele care au deja trei copii sau pe viitor, dar sunteţi siguri că nu va veni cineva care să modifice legislaţia, pentru că eu am doi copii şi mă gândesc să mai fac un copil tocmai ca să beneficiez de această prevedere”, a spus ea, la Antena 3.

Ministrul a precizat că aceste măsuri vor fi “amplu” discutate în ţară cu organizaţiile de pensionari, dar şi cu alte categorii interesate de lege.

 

Comments

comments

Apelează