fbpx

Contact

Rata şomajului în România este în creştere şi ar putea ajunge la 6,5% în acest an (analiză)

Rata şomajului este în creştere şi ar putea ajunge la 6,5% în acest an, însă România rămâne sub media europeană de 7,1% sau cea din Statele Unite de 11%, în iunie 2020, reiese dintr-o analiză publicată, joi, de KeysFin.

Potrivit datelor INS, numărul de şomeri (15-74 ani) a crescut în mai la 463.000, rata şomajului majorându-se cu 0,4 puncte procentuale faţă de aprilie, la 5,2% (cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani).

Totodată, numărul insolvenţelor, cel al radierilor şi dizolvărilor companiilor din România continuă să fie mult sub nivelul din 2019, ceea ce arată rezilienţa mediului de afaceri local în condiţii de pandemie.

“Cu toate acestea, fără o continuare/majorare a sprijinului autorităţilor în contextul unei posibile accentuări/prelungiri a crizei sanitare tendinţa se va inversa, iar la începutul lui 2021 peisajul de business ar putea arăta complet diferit”, susţin autorii analizei.

Totodată, numărul companiilor care au intrat în insolvenţă a scăzut cu mai mult de un sfert, respectiv cu 26% în primele şase luni din 2020, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, ajungând la 2.360 de companii, cea mai mică valoare din ultimii zece ani. Pe de altă parte, numărul companiilor suspendate a avut o scădere şi mai accentuată, de aproape o treime, respectiv 32% în primele şase luni din 2020 faţă de aceeaşi perioadă din 2019, totalizând 5.136 de companii, minimul ultimilor zece ani.

În ceea ce priveşte radierile şi dizolvările de firme locale, numărul acestora a scăzut şi mai dramatic, cu 58% în primele luni din 2020 faţă de aceeaşi perioadă din 2019, la 35.000, iar numărul entităţilor active (PFA şi persoane juridice) a crescut în acest an cu 4% la 1.391.147 în 30 iunie 2020.

“În ciuda primelor semnale de revenire a business-ului european (companiile din zona euro raportează un început încurajator al celui de-al treilea trimestru, cu cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani) pe plan local lucrurile stau diferit. Chiar dacă momentan, potrivit ultimelor informaţii, companiile locale par că rezistă, ba chiar numărul entităţilor active a crescut, analiştii noştri consideră că înrăutăţirea situaţiei interne în ceea ce priveşte numărul de cazuri confirmate de coronavirus, coroborată cu o nouă perioadă de lockdown, ar putea afecta mult mai puternic mediul de afaceri local care nu a beneficiat de o capitalizare suficientă înainte de criză şi nici de un pachet de sprijin al autorităţilor pe modelul european”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin.

Potrivit analizei, şomajul tehnic a ajutat temporar companiile puternic afectate de pandemie, care aveau nevoie de această facilitate pentru a-şi păstra angajaţii, pe termen scurt (aproximativ 1,1 milioane de angajaţi la solicitarea a 129 de mii de angajatori).

Ministerul Muncii nu a mai publicat din 28 mai date cu privire la numărul contractelor de muncă încetate. Cu un nivel de 430.000 de contracte de muncă încetate pe 28 mai, indicatorul înregistra o creştere cu 286% faţă de 30 martie, evoluţie care se va transmite însă doar parţial şi în creşterea ratei şomajului.

“Pe sectoare, distribuţia diferă de cea a contractelor suspendate: comerţul şi industria prelucrătoare reprezintă aproximativ 18% din total, fiecare, urmate de construcţii cu 15%. Având însă în vedere că, chiar şi înainte de începerea pandemiei, în 2018, 292 mii de companii locale nu aveau niciun angajat, impactul din momentul de faţă asupra pieţei muncii locală este şi mai mare”, mai susţin autorii analizei.

Cele mai multe insolvenţe au apărut în sectoarele: comerţ (705 companii respectiv 30% din total), construcţii (387 de companii respectiv 16,4% din total) şi industria prelucrătoare (307 companii respectiv 13% din total).

Din punct de vedere geografic, cele mai multe companii intrate în insolvenţă au fost din Bucureşti (423 de companii respectiv 18% din total), Bihor (211 de companii, respectiv 9% din total) şi Constanţa (140 de companii respectiv 6% din total.

Mai mult, aşa cum era de aşteptat, pe fondul incertitudinilor generate de pandemia de SARS-CoV 2, înmatriculările de companii au scăzut în primele şase luni din acest an cu 37% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, la 49.000 de companii nou-înfiinţate.

Aproximativ 66.000 de companii (9% dintre cele 733.000 de IMM-uri care au raportat rezultatele financiare la 2018), cu 811.000 de angajaţi (25% din forţa de muncă de aproape 3,2 milioane), au depus cereri de finanţare prin programul IMM Invest. Dintre acestea, Fondul de Garantare a Creditelor a trimis spre bănci 36.000 de cereri (55%). Cele 12.300 de credite aprobate (18,7% din totalul cererilor) sunt în valoare de 10,8 miliarde de lei, iar dintre acestea 51% dintre fonduri sunt îndreptate către investiţii, iar restul spre capitalul de lucru (49%).

Sursa: www.agerpres.ro

Comments

comments

Apelează