Contact

Rata şomajului în UE s-a menţinut la 6,4% în aprilie, cel mai redus nivel din ianuarie 2000 – Eurostat

ue_2007

Rata şomajului în Uniunea Europeană a fost de 6,4% în aprilie, stabilă comparativ cu luna precedentă, şi în scădere faţă de 7% în perioada similară din 2018, arată datele publicate marţi de Oficiul european de Statistică (Eurostat). Acesta este cel mai redus nivel al ratei şomajului înregistrată în UE de când Eurostat publică statisticile lunare privind şomajul, respectiv ianuarie 2000.

În zona euro, rata şomajului s-a situat la 7,6% în aprilie, în scădere faţă de 7,7% luna precedentă, şi faţă de 8,4% în perioada similară din 2018. Acesta este cel mai redus nivel înregistrat în zona euro din august 2008.

Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 12,529 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii aprilie, cu 1,394 milioane mai puţine decât în perioada similară din 2018.

În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale şomajului s-au înregistrat în Grecia (18,5% în februarie), Spania (13,8%) şi Italia (10,2%). La polul opus, se situează Cehia (2,1%), Germania (3,2%) şi Olanda (3,3%).

România este sub media din UE, cu o rată a şomajului de % în aprilie, în scădere faţă de 3,9% luna precedentă şi 4,4% în perioada similară din 2018.

În aprilie, 3,213 milioane de tineri din UE nu erau angajaţi, din care 2,308 milioane erau în zona euro. Ţările cu cea mai scăzută rată a şomajului în rândul tinerilor au fost Germania (5,3%) şi Olanda (6,2%), iar statele cu cel mai ridicat nivel al şomajului au fost Grecia (38,8% în februarie), Spania (32,7%) şi Italia (31,4%).

Comparativ cu aprilie 2018, rata şomajului a scăzut în majoritatea statelor membre ale UE, a rămas stabilă în Luxemburg şi Polonia şi a crescut în Danemarca (de la 5,2% la 5,3%).

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Grecia (de la 20,6% la 18,5% în perioada în februarie 2018 – februarie 2019) şi Estonia (de la 6% la 4,1% în perioada în martie 2018 – martie 2019).

Sursa: www.economica.net

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *