Contact

Salariile angajatilor din privat au crescut cu 14% in T1, fata de anul trecut

employee-benefits-1

Angajatii din companiile private au primit salarii cu circa 14% in primele trei luni ale acestui an, fata de primul trimestru al anului trecut, pe fondul cresterii economiei si a numarului de angajari, potrivit unei analize publicate joi de Smartree, companie de externalizare a proceselor de resurse umane.

Evolutia pozitiva a economiei, de cresterea salariului brut minim incepand cu 1 februarie si trendul ascendent al angajarilor pe mai multe sectoare ale pietei au fost principalele motive ale acestei evolutii, potrivit Smartree.
Totodata, criza fortei de munca a avut un impact pozitiv, considera directorul general al Smartree, Adrian Stanciu.
“Criza fortei de munca pe segmente precum IT&C, medical, automotive a avut, de asemenea, un impact pozitiv in cresterea salariilor in primele trei luni din acest an. Companiile si-au dezvoltat, astfel, strategii clare privind retentia sau atragerea angajatilor, iar oferirea de salarii motivante a fost unul din factorii cei mai importanti”, a declarat Adrian Stanciu.
Totodata, principalele companii din Romania care au oferit cresteri salariale pentru angajati in primul trimestru din an sunt cele din industria echipamentelor electronice si hardware, produse si servicii tehnologice, productia de componente auto, industria pharma si sectorul medical, potrivit lui Stanciu.
”Si in ceea ce priveste bonusurile oferite de catre companii, primul trimestru din 2017 a adus o crestere comparativ cu perioada similara a anului trecut. Astfel, in primele luni din acest an, angajatii au primit bonusuri mai mari cu aproximativ 6%, potrivit Indexului Smartree”, se arata in comunicat.
In plus, dincolo de beneficiile in bani, foarte multe companii ofera angajatilor si alte tipuri de avantaje. Cele mai intalnite, conform analizei, in perioada amintita, au fost tichetele de masa, abonamente medicale la clinici private, decontarea cheltuielilor de transport, abonamente la sali de sport, sali de relaxare, tichete cadou, prime cu diverse ocazii, cadouri pentru copii in zile speciale.
Primul trimestru din 2017 a insemnat si o crestere a numarului de zile de concediu de odihna luate de angajati. Astfel, fata de primul trimestru al anului trecut, acestea au crescut cu peste 18%, potrivit analizei. Mai mult de atat, in companiile private, in perioada mentionata, numarul angajarilor a crescut cu peste 13%.
“Principalele industrii care au absorbit noii angajati in prima parte din acest an provin din industria pharma & medical, dezvoltare software, shared services, automotive, dar si retail, inclusiv FMCG. Acest lucru a fost determinat de investitii din ce in ce mai mari pe piata din Romania, deschiderea de noi facilitati de productie precum si cererea constanta pentru specialistii in domeniul sistemelor informatice, ca urmare a faptului ca Romania ramane in continuare printre cele mai atractive hub-uri IT din zona”, a spus Adrian Stanciu.
Potrivit Institutului National de Statistica (INS), costul orar cu forta de munca, un indicator al poverii salariale pentru angajatori, a crescut in primul trimestru din 2017 cu 18,2% comparativ cu aceeasi perioada din 2016, cele mai mari cresteri inregistrandu-se insa in sectorul bugetar: sanatate, asistenta sociala, activitati culturale si invatamant.
Totodata, ultimele date disponibile arata ca, in martie 2017, castigul salarial mediu net la nivel national, care include atat salariile, cat si bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajatii, a crescut cu 14,2% fata de martie 2016, pana la 2.342 lei (515 euro).

Sursa: incont.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *