fbpx

Contact

200 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, disponibilizaţi începând cu 1 iunie

Un număr de 200 de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor fi disponibilizaţi anul acesta, începând cu 1 iunie, au anunţat miercuri, într-o informare de presă, reprezentanţii companiei.

‘Conform aprobărilor existente, programul de disponibilizări la CE Oltenia, pentru anul 2019, vizează un număr de 200 de salariaţi şi va fi pus în aplicare începând cu data de 1 iunie. Criteriile de disponibilizare vor fi stabilite de comun acord cu partenerii sociali şi vor viza, în principal, salariaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare, cei care au probleme deosebite de sănătate şi cei care solicită în mod voluntar încetarea CIM-urilor’, au transmis reprezentaţii CEO.

Administraţia CEO, în consens cu partenerii sociali, va adopta soluţiile cele mai bune astfel încât criteriile şi condiţiile de disponibilizare să nu dezavantajeze nici salariaţii, nici compania, se mai arată în informare.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează