fbpx

Contact

Monthly Archives: October 2018

Proiect în Senatul României: concediu de divorț. Câte zile libere ar putea primi cei care se despart

O propunere legislativă privind acordarea concediului pentru divorţ de trei zile lucrătoare a fost depus la Senat. “Concediul pentru divorţ se acordă în scopul de a veni în sprijinul celor ce trec prin această situaţie pentru acomodarea la noua situaţie din viaţa lor. Cei ce au divorţat au dreptul la un concediu pentru divorţ de

FORT: Peste 16.000 de autovehicule comerciale întrerup activitatea la nivel naţional

Peste 16.000 de autovehicule comerciale vor întrerupe activitatea la nivel naţional, pe o perioadă nedeterminată, în semn de protest faţă de ordinul dat de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, prin care acesta a modificat normele privind transportul interjudeţean de persoane, a declarat joi, pentru News.ro, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu. FORT şi

Statul acordă 70.000 de euro tinerilor pentru a-și deschide afaceri în mediul rural

Deoarece satul românesc este tot mai depopulat, iar tinerii preferă să lucreze la oraș sau în străinătate, guvernul a hotârât să îi motiveze pe aceștia oferindu-le sume consistente pentru a-și deschide afaceri în mediul rural. Cuantumul acestui sprijin este în valoare de 70.000 euro pe proiect, în cazul activităţilor de producţie, servicii medicale, sanitar-veterinare şi

Câştigul salarial mediu brut pe economie a fost în august de 4.449 lei, cel net de 2.669 lei

În luna august 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.449 lei, cu 1,4% mai mic decât în luna iulie, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.669 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 39 de lei (-1,4%), informează INS. În luna august, în majoritatea activităţilor din sectorul economic

Camera Deputaţilor: Firmele pot plăti angajaţii străini cu salariul minim brut

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 273 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, un proiect de lege care le dă angajatorilor posibilitatea să le ofere salariaţilor străini salariul minim brut pe ţară. „Străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă

Noua Lege a pensiilor a fost aprobata

Guvernul României a aprobat proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Proiectul de lege prevede creșteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referință (VPR): * 1.265 de lei în 2019;

Toate pensiile vor fi virate pe card de anul viitor

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vrea ca statul să nu mai cheltuiască 600 milioane lei pe an pentru expedierea pensiilor prin Poşta Română. Din 2019, punctul de pensie va creşte cu 15% şi va ajunge la 1.265 lei. Nu este singura schimbare pregătită de Guvern. Ministrul de Finanțe vrea ca toate pensiile să fie trecute pe

Studiu: Peste 60% dintre angajaţii români plănuiesc să-şi schimbe jobul în următorul an

Peste 60% dintre angajaţii români plănuiesc să-şi schimbe jobul în următorul an, publicarea salariilor, feedback-ul după interviuri şi durata proceselor de recrutare fiind principalele reproşuri pe care le primesc angajatorii români, potrivit unui studiu remis luni AGERPRES. Doar 3 din 10 angajatori oferă feedback în urma interviurilor de angajare, arată studiul de piaţă realizat de

Apelează