Obligația informării salariaților cu privire la vaccinarea împotriva COVID – 19
Susținem vaccinarea voluntară – o campanie Vasiliu Miclea
Angajatorii au obligația informării salariaților cu privire la vaccinarea împotriva COVID – 19
A trecut deja un an de zile de când viețile noastre s-au schimbat. Am încercat să ne adaptăm.
Realitatea este că după un an de zile de măsuri restrictive, majoritatea afacerilor a fost afectată în mod negativ. Am încercat cu toții, companii și angajați, să supraviețuim.
Pentru a trece cu bine peste pandemia cauzată de răspândirea COVID 19, cu toții ne-am văzut puși în situația de a face unele schimbări.
Angajatorii au apelat la telemuncă ori la munca la domiciliu ca modalitate de desfășurare a activității, iar mare parte din relațiile de muncă s-au flexibilizat, tocmai pentru a ne adapta noului context creat de pandemie.
Chiar și așa, destul de mulți angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, alții au fost concediați.
Dar, odată cu autorizarea unor vaccinuri eficace împotriva variantelor de coronavirus apărute, la sfârșitul anului 2020 a apărut o speranță, speranța că lucrurile vor reveni la normal.
În mod evident, odată ce s-a întrezărit o mică posibilitate de întoarcere la normalitate și revenirea fizică la locurile de muncă a salariaților, în unele companii a început o luptă între două departamente importante – departamentul financiar și cel de resurse umane. Cei care se ocupă de finanțe, pe perioada pandemiei, au văzut munca la domiciliu / telemunca drept o modalitate de reducere a cheltuielilor. Cei care se ocupă de resursa umană au constatat însă neajunsurile și efectele pe care munca la domiciliu / telemunca le presupun în ceea ce-i privește pe angajați.
Lipsa interacțiunii cu colegii de serviciu, lipsa socializării, lipsa unui mediu dedicat strict desfășurării relațiilor de muncă, confundarea mediului familial cu cel profesional, dar și lipsa rutinei zilnice de a te deplasa la și de la serviciu au avut un impact emoțional important, ale cărui consecințe încă nu sunt vizibile în adevărata profunzime.
Pentru a ne putea relua rutina zilnică și desfășurarea activității așa cum eram obișnuiți să o facem, este necesară o înțelegere cât mai completă a beneficiilor imunizării.
Angajatorii au o datorie legală, dar și morală, în ceea ce privește informarea corectă a angajaților. Chiar și în acest context dificil, ar trebui să fie prioritară alocarea resurselor necesare pentru informarea corectă a angajaților și pentru acordarea sprijinului necesar în vederea programării și vaccinării.
În mod evident, pentru mulți angajatori alocarea unor astfel de resurse presupune un efort important, dar asigurarea sănătății și securității în muncă este nu numai un drept, ci și o obligație.
Echipa Vasiliu Miclea susține vaccinarea voluntară și continuarea respectării normelor de siguranță împotriva COVID – 19 cu speranța că cifra de 20.900 (reprezentând numărul deceselor în România cauzate de COVID – 19 până la data de 05.03.2021) nu va crește foarte mult.
Susținem vaccinarea volutară și informarea din surse sigure – vaccinare-covid.gov.ro/