fbpx

Contact

Angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate vor picheta Ministerul Sănătăţii şi Guvernul. Sindicaliştii au anunţat sistarea plăţilor către spitale şi furnizorii de servicii

Angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate vor protesta, marţi, la sediul Ministerului Sănătăţii şi la cel al Guvernului.

Totodată, în contextul protestului generalizat care vizează lipsa dialogului social, nerezolvarea problemelor din sistem şi faptul că salariile nu au mai crescut din 2018, sindicaliştii au anunţat că sistează plăţile către spitale şi furnizorii de servicii.

Potrivit Blocului Naţional Sindical (BNS), marţi, va avea loc o acţiune de pichetare a Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului organizată de Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată la BNS.

”Angajaţii din Casele de Asigurări de Sănătate din toată ţară continua protestele şi o parte dintre aceştia vin mâine la Bucureşti pentru a-şi exprima nemulţumirile”, a transmis sursa citată.

Astfel, de la ora 10:30 la 11:30 este programată acţiunea de la Ministerul Sănătăţii, iar de la 12:00 la 13:30 la Guvern.

Totodată, BNS a anunţat că angajaţii CNAS, membri ai Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, aflaţi în protest generalizat la nivel naţional pe perioadă nedeterminată, sistează plăţile către spitale şi furnizorii de servicii.

Angajaţii CNAS au început, în 2 noiembrie, un protest pe o perioadă nederminată, fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din 2018.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează