Avem nevoie de un drept de a munci de acasă?
Ministrul german al muncii Hubertus Heil vrea să le acorde angajaţilor dreptul de a munci la distanţă, însă creştin-democraţii germani (CDU) şi alţii pun la îndoială fezabilitatea economică a unui astfel de proiect. Motive legitime pot fi regăsite în ambele tabere, scrie Deutsche Welle.
Posibilitatea de a munci de la distanţă 24 de zile pe an: aceasta îşi doreşte ministrul muncii Hubertus Heil pentru angajaţii germani. Noua lege pe care a propus-o stârneşte vâlvă în cadrul guvernului de coaliţie. Creştin democraţii resping proiectul, însă Heil a găsit susţinere în cadrul propriului partid, creştin-democrat.
Conflictul generează întrebarea dacă societatea, mediul politic şi companiile germane sunt pregătite pentru o astfel de lege. Care sunt argumentele pro şi contra?
Este munca de la distanţă fezibilă din punct de vedere economic pe termen lung?
Dacă o companie şi-ar trimite angajaţii să lucreze de acasă permanent, aceasta
şi-ar reduce considerabil costurile operaţionale şi pe cele legate de spaţiile de birouri. Angajaţii, între timp, economisesc bani şi timp. O situaţie avantajoasă pentru toţi, s-ar părea. Dar lucrurile nu sunt atât de simple, spune Oliver Stettes, expert la Institutul pentru Economia Germană (IW). „Ce trăim în timpul crizei coronavirusului nu este normal. Pe viitor, creşte probabilitatea ca angajaţii să poată lucra de acasă pe lângă munca de la birou“. Acesta ar fi cazul susţinut de Heil.
Ministrul arată că pe viitor, angajatorii vor trebui de asemenea să furnizeze „resursele operaţionale“, de exemplu un birou sau un laptop. Astfel, reducerile de costuri pentru companii sunt reduse aproape la zero. Nu este de mirare astfel de ce propunerea lui Heil nu este văzută cu ochi buni de comunitatea de business.
Ar putea fi munca de acasă o modalitate de a atinge un nivel sporit de egalitate pe piaţa locurilor de muncă? Munca de acasă oferă multor angajaţi posibilitatea unui echilibru mai bun între muncă şi viaţa personală.
„Există din ce în ce mai multe cupluri cu copii mici, unde ambii părinţi muncesc, iar un birou de acasă este o posibilitate ca ambii să lucreze cu mai multă încredere şi să se coordoneze mai bine. Însă acest lucru ar funcţiona dacă sunt de asemenea garantate servicii de îngrijire a copiilor“, arată Elke Ahlers de la Hans Bockler Foundation.
Angajaţii sunt mai mulţumiţi şi muncesc mai eficient când muncesc de acasă, a descoperit fundaţia. Reversul medaliei: angajaţii respectivi muncesc adesea mai mult decât colegii de la birou, adesea fără compensaţii salariale sau legate de timpul liber.
Sursa: ZF