Bancherii pot fi revocaţi şi anual de către BNR din funcţiile deţinute în bănci. Aprobările BNR pentru funcţii cheie nu se mai dau pe viaţă
BNR capătă puteri crescute în privinţa personalului de conducere (cei din funcţii cheie) din băncile comerciale prin modificarea Regulamentului 5 şi alinierea sa la noile cerinţe ale Autorităţii Bancar Europene. Anual, băncile vor fi obligate să îşi evalueze oamenii din poziţii cheie şi vor pune la dispoziţia BNR documentaţia în funcţie de care autoritatea centrală recheamă la evaluare persoanele respective sau pur şi simplu le retrage confirmarea pe funcţie. Până acum, numirile pe funcţii de conducere sau în poziţii cheie care presupun supravegherea şi distribuirea riscurilor într-o bancă se făceau la propunerea băncii şi cu aprobarea BNR. După câteva interviuri de evaluare, bancherul care primea aprobarea- confirmarea pe funcţia respectivă, o putea păstra chiar şi pe viaţă, dacă instituţia de credit nu avea de gând să îl schimbe din funcţie sau dacă respectivul bancher nu încălca vreo lege şi intra în colimatorul DNA.
După auditul anual al BNR, practic şi directorii de direcţii dintr-o bancă pot fi schimbaţi de către BNR, dacă nu şi-au îndeplinit cum trebuie target-urile sau dacă au avut prea multe derogări de la regulile de bază semnate pe parcursul unui an. Există mai multe operaţiuni bancare pentru care de multe ori nu există o legislaţie clară, dar multe dintre acele operaţiuni sunt la marginea legii.
“Potrivit cadrului legal în vigoare (OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare), fiecare membru al organului de conducere și fiecare persoană care deține funcții-cheie (inclusiv coordonatorul funcției de administrare a riscurilor care poate fi o persoană cu funcție-cheie atunci când nu este membru al organului de conducere) își pot începe exercitarea responsabilităților numai după ce au fost evaluați și aprobați de BNR. De asemenea, potrivit OUG nr. 99/2006, BNR are competența de a evalua în mod permanent în ce măsură aceste persoane sunt adecvate pentru a-și exercita atribuțiile pentru funcția pentru care au fost numite de către instituția de credit și aprobate de BNR și, în situația în care aceste persoane nu mai îndeplinesc cerințele de adecvare a calității, BNR poate să retragă aprobarea acordată”, a răspuns oficial BNR la întrebările ECONOMICA.NET pe această temă.
BNR precizează că proiectul de regulament dezvoltă cerințele privind evaluarea și reevaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, atât la nivel individual cât și la nivel colectiv, realizate atât de către instituția de credit cât și de către BNR, în temeiul prevederilor actuale cuprinse în OUG nr. 99/2006.
“Potrivit noului proiect de regulament, instituțiile de credit efectuează reevaluarea adecvării cel puțin anual și au obligația de a pune la dispoziția BNR documentația care atestă reevaluarea. Totodată, BNR poate proceda la reevaluarea adecvării, la nivel individual și la nivel colectiv, a persoanelor sus menționate pe bază continuă, ca parte a activității curente de supraveghere sau ori de câte ori sunt dezvăluite informații noi cu impact asupra adecvării acestor persoane”, explică reprezentanţii băncii centrale.
Proiectul de regulament pentru modificarea Regulamentului 5 completează cerințele existente în domeniul administrării principalelor riscuri bancare (ex. riscul de credit, riscul de concentrare, riscul de piață, riscul de lichiditate și finanțare, riscul operațional etc.).
Cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit; evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie; procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri (ICAAP); procesul intern de evaluare a adecvării lichidității la riscuri (ILAAP); administrarea riscurilor semnificative; simulări de criză, sunt domeniile ale căror coordonate se modifică ca urmare a schimbării Regulamentului BNR nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit.
Modificările reprezintă şi o preluare a prevederilor cuprinse într-o serie de ghiduri emise de Autoritatea Bancară Europeană (ABE) pentru respectivele domenii.
Sursa: www.economica.net