Stiri
INS: Costul orar al forţei de muncă a crescut cu 5,68%, în trimestrul trei din 2020
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 5,68% în trimestrul III din acest an, faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de trimestrul precedent, costul orar al forţei de muncă în
Criza provocată de pandemie afectează salariile femeilor
Salariile lunare au scăzut sau au stagnat în multe ţări în primul semestru din 2020, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), persoanele cele mai afectate fiind femeile şi cele cu slujbe prost plătite, se arată într-un raport publicat miercuri de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), transmite Reuters. În viitorul apropiat criza “va duce probabil la
Protecția maternității la locul de muncă – cuprins
Pentru că am primit foarte multe mesaje din partea cititorilor site-ului prin care ni se cer detalii legate de conținutul cărții, vă prezentăm mai jos Cuprinsul acesteia. Cartea a fost structurată pe 3 părți principale: perioada gravidității, perioada nașterii și imediat după nașterea copilului și perioada ulterioară nașterii care, în cea mai mare parte, este
INS: Managerii estimează o scădere a activităţii şi a numărului de salariaţi în construcţii şi servicii, până în ianuarie 2021, dar şi stabilitatea preţurilor în industria prelucrătoare şi construcţii
Managerii estimează o scădere a activităţii şi a numărului de salariaţi în construcţii şi servicii, până în ianuarie 2021, dar şi stabilitatea preţurilor în industria prelucrătoare şi construcţii, potrivit tendinţelor în evoluţia activităţii economice anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată
Rata somajului în rândul tinerilor cu vârste curprinse între 15 și 24 de ani a crescut în pandemie
Rata şomajului a crescut în pandemie, în special în rândul tinerilor. Patronii spun că pricipala cauză e dispariţia locurilor cu program flexibil, mai ales în sectorul serviciilor. Site-urile de recrutări primesc un număr record de CV-uri, însă tot mai mulţi tineri cer şi primesc ajutor de şomaj. Pentru mulți elevi și studenți este o adevărată
Deficitul de angajaţi în domeniul securităţii IT a scăzut, la nivel mondial, la 3,12 milioane după migrarea către telemuncă – raport
Deficitul de angajaţi din domeniul securităţii IT a scăzut, la nivel global, de la 4,07 milioane la 3,12 milioane, anual, ca urmare a migrării către sistemul de muncă “de acasă”, determinat de pandemia de COVID-19, arată datele Cybersecurity Workforce Study întocmit de către consorţiul (ISC)2, citat de blogul din România a producătorului de soluţii de
Angajaţii români susţin că pandemia de Covid-19 le-a afectat parcursul profesional (sondaj)
Majoritatea angajaţilor români (84%) consideră că pandemia de Covid-19 le-a afectat parţial sau chiar mai mult parcursul profesional, peste jumătate (57%) dintre aceştia fiind absolvenţii de studii vocaţionale, relevă rezultatele unui sondaj de specialitate, publicate joi. Conform Happy Recruiter şi Şcoala Informală de IT, doar 2% dintre cei chestionaţi au afirmat că pandemia a avut