fbpx

Contact

Stiri

TOPUL salariilor pe judeţe: Un angajat din Bucureşti câştigă cu 70% mai mult decât unul din Suceava/ Cât câştigă românii

Oficial, salariul mediu a depăşit 2.000 de lei net pe lună în toate judeţele României, însă doar în Bucureşti şi în Cluj salariile angajaţilor au depăşit 3.000 de lei net pe lună. Angajaţii din Bucureşti au cele mai mari salarii din Ro­mânia, de aproape 3.500 de lei net pe lună, iar angajaţii din Suceava câştigă,

Valoarea bonurilor de masa s-ar putea mari. La cat ar putea ajunge?

O propunere legislativa privind majorarea valorii nominale maxime a tichetului de masa de la 15 la 20 de lei a fost depusa la Parlament de mai multi deputati PSD. Proiectul modifica Legea nr.165/2018 in sensul actualizarii valorii nominale a tichetului de masa la 20 de lei, potrivit Agerpres. “Valoarea nominala a unui tichet de masa

Protest al salariaţilor feroviari, în faţa Ministerului Transporturilor

Alianţa Federaţiilor Tehnice Feroviare şi Federaţia Naţională “Drum de Fier”organizează joi un protest în faţa Ministerului Transporturilor. Organizatorii spun că la miting urmează să participe circa 1.500 de persoane. Principalele revendicări pentru care se organizează acţiunea de protest sunt: adoptarea proiectului de Lege privind statutul personalului feroviar în forma dorită de salariaţii feroviari, salarizare decentă

Noi măsuri adoptate în scopul armonizării vieții profesionale cu cea personală de către Parlamentul European

Noile norme UE privind echilibrul mai bun între viața profesională și cea privată, pe care Parlamentul le-a aprobat pe 4 aprilie 2019, au ca scop combaterea subreprezentării femeilor pe piața muncii, stimularea taților să beneficieze de concediul de creștere a copilului și promovarea egalității de gen și de șanse. Membrii Parlamentului European au purtat negocieri cu Comisia

MEN anunţă finalizarea plăţilor datorate angajaţilor din învăţământul preuniversitar şi superior, în baza unor sentinţe judecătoreşti

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă, vineri, finalizarea plăţilor datorate angajaţilor din învăţământul preuniversitar şi superior, în baza unor sentinţe judecătoreşti. ”Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat şi virat fondurile necesare efectuării plăţilor restante prevăzute de hotărârile judecătoreşti, precum şi a celor scadente în 2019, astfel încât până la sărbătorile de Paşti cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar

33.000 de locuri de muncă, disponibile vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă a ANOFM

Peste 32.900 de locuri de muncă sunt disponibile în cadrul Bursei Generale a Locurilor de Muncă, eveniment organizat vineri de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Târgul de locuri de muncă se va desfăşura în 82 de locaţii din toată ţara, fiind contactaţi 27.100 de agenţi economici, dintre care şi-au anunţat participarea 2.365

Statistică alarmantă: Un milion de tineri nu sunt nici angajaţi, nici la şcoală, deşi există o criză acută pe piaţa muncii/ Şeful Autorităţii pentru Formarea Profesională: „Nu sunt nicăieri”

Gabriel Bratu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual, susţine că în prezent sunt un milion de tineri români care nu sunt nici la şcoală, nu sunt nici angajaţi. „Nu sunt nicăieri”, a precizat Bratu, în cadrul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii. „Toate domeniile se confruntă cu lipsa forţei de lucru. Investiţia în

RAPORT: Peste 70% dintre companiile care aleg să acorde beneficii extrasalariale oferă tichete cadou de Paşte şi Crăciun

De Paşte şi Crăciun, 74% dintre companiile din România, care aleg să acorde de Paşte beneficii extrasalariale, oferă tichete cadou angajaţilor, arată datele Up România pentru anul 2018, publicate marţi. Dintre companiile client care au oferit angajaţilor tichete cadou pentru Paştele 2018, 52% au fost IMM-uri. Din punct de vedere al zonei, firmele din Bucureşti-Ilfov,

Apelează