Stiri

Protest de Ziua Culturii Naţionale – Sindicatele „CulturMedia” solicită 1% din PIB pentru Cultură, egalizarea salariilor, deblocarea posturilor vacante, eliminarea politizării
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă „CulturMedia” anunţă protest de Ziua Culturii Naţionale, cu banderole albe, de la ora 11.00, pentru a atrage atenţia asupra subfinanţării din Cultură şi inechităţilor salariale la care sunt supuşi angajaţii din muzee, biblioteci şi centre culturale. „În această zi cu o profundă semnificaţie pentru identitatea naţională, vom

Curtea Constituţională a decis că impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensii, inclusiv a pensiilor militare, este neconstituţională / Se va aplica cota de impozit de 10% fiecărei surse din fiecare categorie de venit impozabil
Curtea Constituţională a decis, în şedinţa de joi, că articolul din Codul Fiscal care prevede impozitatea progresivă a părţii necontributive din pensii, inclusiv a pensiilor militare, este neconstituţională. Actul normativ ”creează premisele pentru ca pensia aflată în plată să fie permanent repusă în discuţie şi să fie supusă unei recalculări anuale”. Se va aplica cota

Blocul Naţional Sindical susţine apelul Confederaţiei Sindicatelor Europene pentru un moratoriu european asupra concedierilor forţate / Între 2008 şi 2023, Uniunea Europeană a pierdut 2,3 milioane de locuri de muncă în sectorul manufacturier
Blocul Naţional Sindical anunţă, luni, că susţine apelul Confederaţiei Sindicatelor Europene (ETUC) pentru un moratoriu european asupra concedierilor forţate, având în vedere reducerea drastică a locurilor de muncă în ultimii ani. ”În întreaga Europă, comunităţile de lucrători se confruntă cu reduceri masive de locuri de muncă. Restructurările devin o realitate săptămânală, afectând sectoare esenţiale precum:

România a depășit Ungaria la salarii și a egalat Polonia, pe care a ajuns-o și la PIB per capita
România a ajuns statistic Polonia la nivelul de salarizare, depășind Ungaria, în 2023. La PIB per capita PPS, situația este similară, fiind la același nivel cu Polonia, la 80% din nivelul Uniunii Europene. În România, salariul mediu anual ajustat a fost de 17.739 de euro în 2023, depășind valorile din Ungaria (16.895 de euro) și

Sindicatele din apărare, ordine publică şi securitate naţională anunţă acţiuni de protest comune, precum și un miting în 17 ianuarie
Reprezentanţi sindicatelor din apărare, ordine publică şi securitate naţională anunţă că vor declanşa acţiuni de protest comune în urma deciziilor Guvernului din cadrul OUG 156/2024, aşa-numita ”Ordonanţă trenuleţ”, dar şi un miting la Bucureşti în 17 ianuarie. ”Salariaţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt singurii afectaţi de măsurile de austeritate prevăzute

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 40 de lei în octombrie, la 5.268 lei, faţă de luna septembrie
Câştigul salarial mediu net în octombrie a fost 5.268 lei, în creştere cu 40 lei (+0,8%) faţă de luna septembrie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, (11.541 lei), iar cele

Eurostat: România, cel mai semnificativ declin din UE al ratei de ocupare a forţei de muncă, în T3
Rata de ocupare a forţei de muncă a crescut cu 0,2% în zona euro şi a rămas stabilă în UE, în trimestrul trei din 2024, comparativ cu precedentele trei luni, iar România a fost statul membru UE care a înregistrat cel mai semnificativ declin al ratei de ocupare de la un trimestru la altul, arată