Cele mai mari salarii din România sunt în Bucureşti, Cluj şi Timiş. Judeţele cu cea mai mică medie a salariilor sunt Gorj, Vaslui, Mehedinţi, Bacău şi Ialomiţa
Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş se află în top în ceea ce priveşte nivelul salariului mediu net, în aceste zone salariul mediu fiind de 4000 de lei, conform unui comparator salarial implementat de platforma eJobs. La polul opus se află judeţe precum Gorj, Vaslui, Mehedinţi, Bacău sau Ialomiţa, unde mediile salariale nete oscilează între 2.700 şi 3.000 de lei.
Conform platformei de recrutare a forţei de muncă, anul 2022 a fost unul în care persoanele care au vrut să-şi schimbe locul de muncă ori să obţină beneficii salariale şi-au putut atinge aceste obiective, în pofida contextului regional.
„Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, judeţele cu cele mai mari salarii în 2022 au fost Bucureşti, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei; Cluj, cu 4.100 de lei, Timiş (4.000 de lei), Sibiu, Braşov, Iaşi şi Ilfov – fiecare cu câte 3.500 de lei net. Aproape identic arată şi topul judeţelor care au angajat cel mai mult anul acesta. Pe primul loc se află Capitala, urmată de Cluj şi Timiş, următoarele două locuri fiind disputate de Iaşi şi Ilfov. Alte judeţe în care salariul mediu net depăşeşte pragul de 3.000 de lei sunt Bihor (3.500 de lei), Constanţa (3.200 de lei) şi Dolj (3.200 de lei). De cealaltă parte a clasamentului, se află judeţe precum Gorj, Vaslui, Mehedinţi, Bacău sau Ialomiţa, unde mediile salariale oscilează între 2.700 şi 3.000 de lei net”, transmite eJobs, într-un comunicat dat publicităţii miercuri.
Conform platformei de recrutare, cel mai bine plătiţi în 2022 au fost angajaţii din domeniul IT, unde nivelul mediu al salariului net este de 6.000 de lei pe lună. Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziţie, cu o medie salarială de 5.000 de lei, conform datelor Salario. Angajaţii din sectorul bancar au un salariu mediu de 4.300 de lei lunar, iar cei din telecomunicaţii şi construcţii 4.200 de lei.
Salarii medii de 4.000 de lei au mai fost înregistrate în sectoarele: inginerie, auto / echipamente, medicină, e-commerce, audit / consultanţă ori asigurări. Datele Salario indică faptul că în 2022 în domeniul retail a fost înregistrat un salariu mediu de 3.200 de lei, pentru industria alimentară şi turism salariul mediu este de de 3.000 de lei, iar operatorii call center au câştigat, în medie, 2.800 de lei.
Conform eJobs, 2022 a fost un an în care balanţa de pe piaţa muncii a fost înclinată în favoarea candidaţilor şi angajaţilor, existând cu 14,1% mai multe joburi noi faţă de anul 2021 şi cu 5,5% mai multe decât în 2019.
Sursa: www.news.ro