Demisia
Demisia este modalitatea prin care salariatul poate înceta raporturile de munca, din proprie initiativa.
Demisia presupune numai exteriorizarea voinței salariatului de a inceta relatia de munca cu angajatorul sau.
Demisia nu se motiveaza
Fiind un act unilateral, salariatul nu are obligatia sa motiveze demisia si nici sa justifice in vreun fel decizia sa de a pune capat relatiilor de muncă. Din acest punct de vedere, solicitarea angajatorului ca salariatul sa isi motiveze cererea de demisie este nelegala, o astfel de solicitare reprezentand un tertip prin care angajatorul urmareste cel putin amanarea momentului la care inceteaza contractul de munca.
Din punct de vedere al manifestarii intentiei de a incetara relatia de munca, demisia poate fi facuta in scris, sau verbal. Recomandabil totusi este ca demisia sa fie facuta in scris, sa fie inregistrata la registratura angajatorului iar salariatul sa isi opreasca o copie a documentului cu viza de inregistrare pentru a putea proba informarea angajatorului cu privire la intentia sa de a nu mai continua raporturile de muncă. In orice caz, daca angajatorul refuza sa ia act de demisia salariatului, aceasta va putea fi probata prin orice mijloc de proba.
Perioada de preaviz
Singura obligatie a salariatului dupa ce isi prezinta demisia este aceea de a acorda angajatorului o perioada de preaviz ce nu poate fi mai mare de 20 de zile lucratoare pentru salariatii care indeplinesc functii de executie sau mai mare de 45 de zile pentru salariatii care indeplinesc functii de conducere.
Fiind o masura in beneficiul angajatorului, in masura in care angajatorul este de acord, salariatul poate inceta raporturile de munca imediat, fara a mai fi necesara parcurgerea perioadei de preaviz.
Ceea ce trebuie retinut de catre salariat este faptul ca, angajatorul nu ii poate refuza demisia. Aceasta precizare este utila mai ales din punct de vedere practic intrucat, in dese situatii salariatilor li s-a refuzat inregistrarea demisiei, solicitandu-li-se continuarea raporturilor de munca. Or, continuarea raporturilor de munca in conditiile in care salariatului i s-a refuzat incetarea acestora, reprezinta o incalcare a principiului libertatii muncii, munca desfasurata in astfel de conditii reprezentand munca fortata.
In masura in care pe perioada preavizului intervine o cauza de suspendare a contractului individual de munca, atunci si termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator cu perioada in care contractul de munca este suspendat, urmand ca încetarea contractului să aibă loc la data la care se se implineste termenul de preaviz.
Sanctiunea neacordarii perioadei de preaviz
In situatia in care salariatul nu a acordat angajatorului sau preavizul la care este obligat, acesta poate fi sanctionat disciplinar pentru savarsirea unei abateri disciplinare, sanctiune care poate merge pana la desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
Inadmisibilitatea obligarii salariatului sa efectueze concediul de odihna restant in perioada de preaviz
În practica, des intalnită este si situatia in care salariatului i se pune in vedere sa efectueze zilele de concediu de odihna restante, astfel incat, la data incetarii raporturilor de muncă, angajatorul sa nu mai fie obligat sa plateasca zilele de concediu ramase neefectuate sau sa plateasca un numar mai mic de astfel de zile.
O astfel de practica, desi nu contravine dispozitiilor legale, nu poate fi aplicata decat cu acordul salariatului, lucratorul neputand fi obligat sa beneficieze de concediul de odihna intr-o alta perioada de timp decat cea pentru care si-a programat efectuarea concediului.
Evident, in masura in care angajatorul si lucratorul sunt de acord cu efectuarea concediului de odihna in perioada de preaviz, o astfel de practica este perfect legala, existand acordul de vointa al ambelor parti.
Momentul incetarii contractului individual de munca
• fie la data expirarii termenului de preaviz;
• fie la data renuntarii totale sau partiale de catre angajator la acest termen
Demisia fara preaviz
O modalitate aparte de incetare a raporturilor de munca o reprezinta demisia fara preaviz, salariatul nemaiavand in acest caz obligatia de a acorda angajatorului sau termenul de preaviz la care este obligat.
Cadrul legal
Legislatia muncii reglementeaza institutia demisiei in cuprinsul dispozitiilor art. 81 Codul muncii, potrivit cărora:
(1)Prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. (2)Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă. (3)Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. (4)Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere. (5)Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să îşi producă toate efectele. (6)În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător. (7)Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul respectiv. (8)Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
Av. Razvan Vasiliu
