Informarea angajatorului la emiterea deciziei de pensionare
Informarea angajatorului la emiterea deciziei de pensionare
Informarea angajatorului la emiterea deciziei de pensionare este o obligație nou introdusă în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Una dintre cele mai des întâlnite probleme cu care se confruntau angajatorii era legată de încetarea de drept a contractului individual de muncă la pensionarea angajaților.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, „Contractul individual de muncă încetează de drept … la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârsta standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II;”.
În practică însă, o astfel de încetare era greu de implementat.
În ceea ce privește pensia pentru limită de vârstă, pentru încetarea de drept a contractului este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare. Dacă, în ceea ce privește vârsta, lucrurile sunt clare, angajatorul având acces la datele personale ale salariatului, în ceea ce privește stagiul minim de cotizare, odată cu dispariția cărților de muncă, această informație nu era cunoscută angajatorului. Din acest motiv, de multe ori, angajatorii nu puteau dispune încetarea contractului individual de muncă, de drept, așa cum impun prevederile Codului muncii.
În ceea ce privește celelalte cazuri de pensionare, în lipsa unei comunicări din partea salariaților vizați de aceste decizii, angajatorul nu avea cunoștință de intervenția situației de încetare a raportului de muncă.
Or, toate aceste probleme legate de încetarea de drept a contractului de muncă ar trebui să dispară odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2022 pentru completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Astfel, potrivit acestei modificări legislative, informarea angajatorului la emiterea deciziei de pensionare este o obligatorie pentru casa teritorială de pensii.
Potrivit modificărilor, casa teritorială de pensii va informa angajatorul atunci când va emite o decizie de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia.
Obligația angajatorului
Potrivit dispozițiilor art.56 alin. (2) Codul muncii, constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, prin decizie scrisă a angajatorului, şi se comunică persoanei vizate în termen de 5 zile lucrătoare.