fbpx

Contact

Ministrul Finantelor: Oamenii muncesc 8 ore, mulți dintre ei, în spatele unui contract de 2 ore

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, afirmă că modificarea bazei de calcul pentru plata asigurărilor sociale și de sănătate la contractele part-time va limita munca la negru, având în vedere că, în realitate, în spatele unui contract de 2 ore, angajații muncesc de fapt 8 ore. Această realitate ar fi fost recunoscută chiar de antreprenori, potrivit ministrului.

Prin ordonanța cu cele mai mari schimbări fiscale din ultimii ani, adoptată vineri de Guvern, este introdusă ca bază lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale și al contribuției de asigurări sociale de sănătate salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Astfel, venitul luat în calcul va fi salariul minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuțiile și nu venitul realizat de salariat.

Conform Guvernului, măsura are ca scop ”descurajarea angajatorilor care, în încercarea de a reduce sarcina fiscală, încheie contracte de muncă cu timp parțial în situații în care activitatea desfășurată ar presupune un program normal de muncă”.

Întrebat dacă o astfel de măsură nu încurajează munca “la negru”, ministrul Finanțelor a spus că, dimpotrivă, fenomenul este limitat astfel.

”Nicidecum, se limitează munca la negru pentru că acele persoane care sunt plătite cu 2 ore, oficial, vă asigur că nu trăiesc din 2 ore, contravaloarea unui salariu minim. Am discutat cu mediul de afaceri și au recunoscut și dânșii că diferența era muncă informală. Eu cred că accentul trebuie pus pe lucrător, din perspectiva aceasta, pentru că oamenii, până la urmă, muncesc 8 ore, mulți dintre ei, în spatele unui contract de 2 ore. Este o realitate, este un fenomen pe care l-au recunoscut și antreprenorii”, a susținut Adrian Câciu.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează