fbpx

Contact

Salarizarea profesorilor va fi progresivă şi va avea la bază salariul mediu brut pe economie. Profesorii care ies la pensie vor primi o primă de două salarii de bază, iar cei care vor preda în mediul rural vor primi o primă de cinci salarii minime brute

Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a prezentat astăzi proiectul noilor Legi ale educaţie, proiect care vine cu o serie de modificări şi în modul în care vor fi plătite cadrele didactice. Astfel, proiectul spune că salarizarea profesorilor va fi progresivă şi că va avea la bază salariul mediu brut pe economie.

„În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”, scrie proiectul noilor Legi ale educaţiei.

“Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Această prevedere este inclusă în legile educaţiei şi avem sprijinul politic al coaliţiei pentru o pune în practică. Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime de peste 15 ani, asta pentru a păstra atractivitatea profesiei şi pentru a da timp acelor profesori cu experienţă să se poată implica fie în management şcolar, fie în activităţi de mentorat”, a spus Deca.

Profesorii care ies la pensie vor primi o primă de două salarii de bază, iar cei care vor preda în mediul rural vor primi o primă de cinci salarii minime brute. Astfel, cadrele didactice din mediul rural primesc o primă de instalare neimpozabilă de cinci salarii minime brute, adică 15.000 de lei. Condiţia este să rămână timp de cinci ani în acel loc de muncă.

Sursa: www.zf.ro

Comments

comments

Apelează