fbpx

Contact

Studiu Insights: Tinerii se așteaptă să fie promovați într-un an și plănuiesc să stea maximum 5 ani într-o companie

Pentru tinerii din Generația Z (între 16 – 24 de ani) dezvoltarea personală și profesională la locul de muncă se numără printre cei mai importanți factori motivatori. Aceștia se așteaptă să primească oportunități personalizate de învățare. Ca rezultat, timpul de așteptare pentru a fi promovați este de 1 an, comparativ cu 4 ani cât este pentru managerii unei companii multinaționale, rezultă dintr-un studiu al programului de inovație Insights.

Ritmul rapid de evoluție determină și o tranziție mai rapidă a tinerilor de la o companie la alta, aceștia afirmând că plănuiesc să stea maximum 5 ani într-o companie, comparativ cu 10 ani, care a fost răspunsul predominant al managerilor din companii multinaționale.

În alegerea unui job, atât pentru manageri cât și pentru tineri, cele mai importante lucruri sunt: să facă ceea ce le place (pe locul 1), mediul de lucru și echipa (locul 2). Aceste lucruri sunt confirmate și de studiul Insights PulseZ care, totodată, a surprins și faptul că pentru aproximativ 1 din 3 tineri la nivel național este important și motivant să aibă posibilitatea de a-și aduce contribuția și de a-și lăsa amprenta. Și în cadrul evenimentului din octombrie, tinerii au menționat că este important să simtă că ei au un scop în companie și că există o misiune de schimbare la nivel de organizație, iar munca lor contribuie la a face lumea sau comunitatea în care trăiesc un loc mai bun. La întrebarea “Cât timp ar trebui să ocupi o anumită poziție într-o companie înainte de a fi promovat” tinerii au răspuns un an, comparativ cu managerii, care au răspuns 4 ani. De asemenea, tinerii se văd lucrând pentru o companie aproximativ 5 ani, în timp ce 10 ani a fost răspunsul predominant al managerilor.

Din studiul Insights PulseZ a reieșit și faptul că tinerii vor un job flexibil care să le permită să lucreze atât de acasă cât și de la birou. 53% dintre tineri vor un sistem mixt de locații pentru job, 17% își doresc să lucreze doar de la birou iar numai 5% dintre tineri vor să lucreze doar de acasă.

În cadrul evenimentului au fost întrebați atât tinerii cât și managerii despre preferința lor de a lucra de la birou. 85% dintre tineri au afirmat că preferă mai degrabă să vină la birou, în timp ce doar 60% dintre manageri au ales această variantă. Legat de cum văd tinerii lucrul de la birou, aceștia își doresc ca biroul să fie deschis 24/24 și să meargă atunci când se simt productivi. De asemenea, programul nu ar trebui să se măsoare în ore pe zi ci ore pe săptămână pentru a oferi flexibilitate în decizia cu privire la cât aleg să stea la birou. Ca stil de comunicare, atât managerii cât și tinerii preferă comunicarea față în față. Pe locul 2 și 3 în opțiunile lor, pentru ambele categorii, sunt telefonul și apoi emailul.

Importanța modelelor în viață Tinerii din România nu duc lipsă de modele, conform studiului Insights Pulsez, studiu reprezentativ la nivel național în rândul tinerilor între 16-24 de ani. Dintr-o listă de 16 nevoi, accesul la modele s-a aflat pe locul 15 cu 27% din tineri care au afirmat că duc lipsă de modele.

Acest aspect a fost dezvoltat și în cadrul evenimentului Insights @Viitorul tău job, unde tinerii au afirmat că modelele lor se află în familie și în cercul de oameni apropiați. Pentru cei 21 de manageri din cadrul companiei multinaționale Societe Generale European Business Services modelele lor vin din rândul personalităților publice sau antreprenorilor recunoscuți la nivel național sau internațional.

Una dintre concluziile evenimentului a fost faptul că tinerii trebuie tratați individual și nu ca făcând parte a generației Z. Nevoile, a dezvoltarea tinerilor și apropierea lor de mediul de business, în timp ce aducem un plus de valoare firmelor românești de toate dimensiunile, pentru a susține dezvoltarea economică. Până acum, în cadrul programului Insights au fost organizate 8 bootcampuri , iar proiectul a primit anul trecut premiul la categoria Top 10 Programe Globale pentru dezvoltare ecosistem de inovație de la ITU, Agenția Națiunilor Unite pentru Informații și Telecomunicații.

Sursa: www.economica.net

Comments

comments

Apelează