fbpx

Contact

Tag Archives: parteneri sociali

Ministrul Muncii anunţă că va continua discuţiile cu sindicatele pentru creşterea salariului minim

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că vor fi noi discuţii cu sindicaliştii despre salariul minim pe economie, astfel încât acesta să crească în următorii ani. De asemenea, demnitarul promite ajutoare pentru categoriile profesionale afectate de criză şi soluţii pentru vaccinarea salariaţilor. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că va stabili un calendar de discuţii cu

Conferinta “Probleme dificile de dreptul muncii”

[vc_row][vc_column][vc_column_text] Asa cum v-am anuntat anterior, in data de 15 aprilie 2015, Societatea de Științe Juridice a organizat a V-a editie a Conferintei “Probleme dificile de dreptul muncii”. La acest eveniment au participat cei mai importanti profesionisti ai dreptului muncii (profesori universitari, judecatori, avocati), temele abordate fiind de un real interes pentru practicienii acestei ramuri

Partenerii sociali în cadrul negocierilor colective

Prin Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social, s-a încercat o nouă abordare legislativă a unor instituţii de drept tradiţionale, producând o schimbare însemnată cel puţin în ceea ce priveşte negocierea colectivă şi contractele colective de muncă. Legea dialogului social a dorit o sistematizare a dispoziţiilor legale existente înaintea momentului mai 2011 reuşind o abordare unitară

Apelează