fbpx

Contact

ANALIZĂ: Angajaţii folosesc bugetele de beneficii de la angajatori pentru vacanţe, turismul intern fiind categoria de beneficii extrasalariale cu cele mai mari creşteri

Turismul intern este categoria de beneficii extrasalariale cu cele mai mari creşteri, iar angajaţii români vor cumpăra vacanţe de peste 15 milioane de lei până la finalul anului în platforma BenefitOnline.ro, utilizând bani din bugetele de beneficii extrasalariale acordate de angajatori, potrivit datelor transmise miercuri de platforma. Principalele destinaţii sunt Valea Prahovei, litoralul românesc, Delta Dunării, Cluj-Napoca şi Sighişoara, iar cea mai scumpă vacanţă cumpărată anul trecut a fost în Delta Dunării şi a costat 5.600 de lei, arată analiza BenefitOnline.ro.

Doar în primele cinci luni, angajaţii au realizat circa 9.000 de tranzacţii în secţiunea Turism, cumpărând vacanţe în valoare de peste 7 milioane de lei, cu peste 75% mai mult decât în tot anul trecut.

În 2018 au fost făcute peste 21.000 de tranzacţii în secţiunea de Turism în România, în valoare de 4 milioane de lei, prin intermediul BenefitOnline.ro.

“Vacanţele plătite din bugetele de beneficii extrasalariale acordate de angajatori sunt vedetele momentului în preferinţele angajaţilor din platforma BenefitOnline.ro. De la începutul anului, categoria de Turism a ajuns în primele 3 beneficii alese de angajaţi, în funcţie de valoarea cheltuită, după tichetele de masă şi cadouri. Anul trecut, vacanţele se situau pe locul al cincilea”, spune Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

Ascensiunea categoriei de turism se datorează, în primul rând, creşterii bugetelor de beneficii extrasalariale alocate de angajatori, pe care angajaţii le-au folosit pentru vacanţe în România la schi şi de Paşti/1 Mai. Până acum, majoritatea angajaţilor cumpărau preponderent vacanţe pentru perioada estivală, se arată în analiză.

Concediile în România pot fi accesate prin intermediul voucherelor de vacanţă în platforma BenefitOnline.ro. Majoritatea angajaţilor optează pentru această variantă, în condiţiile în care voucherele de vacanţă beneficiază de acelaşi regim fiscal ca şi tichetele de masă, având taxe 0% pentru angajator şi doar 10% impozit pe venit pentru angajaţi.

Principalele destinaţii alese de angajaţi sunt Valea Prahovei, litoralul românesc, Delta Dunării, Cluj-Napoca şi Sighişoara.

„Mulţi dintre angajaţi şi-au planificat vacanţele şi în funcţie de festivalurile de muzică. De aceea, judeţul Cluj, unde au loc două evenimente muzicale importante pe plan internaţional, precum Untold şi Electric Castle, se află în topul alegerilor pentru city break-uri. Din acelaşi motiv, şi litoralul, unde se desfăşoară festivaluri precum Neversea sau cele din Vama Veche, este ales, pe lângă destinaţie pentru sejururile estivale la plajă, şi ca destinaţie de city break în preajma evenimentelor muzicale”, spune Stelian Bogza.

În prezent, media unei vacanţe achitate din bugetul de beneficii, prin intermediul voucherelor de vacanţă, este de 324 de lei. Atunci când angajaţii aleg să plătească cu bani personali vacanţele cumpărate în platforma BenefitOnline.ro valoarea acestora se dublează. Media unei vacanţe achitată din bani personali este de 703 lei.

Pentru a-şi achiziţiona o vacanţă mai scumpă, circa 40% dintre angajaţi îşi cumulează bugetul de beneficii pe minimum două luni.

Ca şi anul trecut, cele mai multe achiziţii în secţiunea de turism din platforma BenefitOnline.ro sunt făcute de bărbaţi, care au, în medie, 37 de ani, locuiesc în mediul urban în afara Bucureştiului şi lucrează în companii de producţie sau servicii.

Cu toate acestea, cea mai scumpă vacanţă cumpărată anul trecut a fost aleasă de o angajată din generaţia Y (între 24 – 37 de ani) care lucrează într-o companie de servicii. Aceasta a cumpărat o vacanţă de şapte zile, pentru patru persoane, în Delta Dunării, pentru care a plătit, cu vouchere de vacanţă, 5.600 de lei din bugetul de beneficii acordat de angajator.

BenefitOnline.ro este o platformă online ce le oferă companiilor un flux complet pentru administrarea, raportarea şi integrarea în contabilitate şi salarizare a beneficiilor acordate angajaţilor.

În prezent, mai mult de 127.000 de angajaţi din România, din peste 250 de companii, accesează platforma BenefitOnline.ro pentru a-şi alege beneficiile extrasalariale, dintr-o paletă de peste 3.000 de beneficii disponibile, de la 2.000 de furnizori.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează