fbpx

Contact

ANOFM: Programele de formare profesională au fost accesate de 6.857 de persoane, în primele cinci luni

Aproximativ 6.850 de persoane au participat, în primele cinci luni ale anului, la programele de formare profesională organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Conform datelor centralizate de instituţie, din totalul celor 6.857 de persoane participante, 4.346 sunt şomeri, iar 1.424 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

De asemenea, 1.051 de persoane participante la cursurile de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În intervalul ianuarie – mai 2021, au fost organizate 293 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 121 de programe de calificare/recalificare şi 88 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.

Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat aceste cursuri au fost pentru: inspector/referent resurse umane (391), agent de securitate (337), operator introducere, prelucrare, validare date (311), lucrător în comerţ (308), îngrijitor spaţii verzi (306), femeie de serviciu (283), competenţe cheie – comunicare în limba româna/competenţe de baza în matematică (190), ajutor bucătar (182), bucătar (144), contabil (131), frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist (129), agricultor în culturi vegetale şi creşterea animalelor (128), infirmier/infirmieră (111), instalator instalaţii tehnico sanitare şi gaze (96) şi lucrător în cultura plantelor (87).

Sursa: www.agerpres.ro

Comments

comments

Apelează