fbpx

Contact

DECIZIE Dispare un aviz la angajarea lucrătorilor din Republica Moldova, Serbia și Ucraina

După dezbateri de peste doi ani și reveniri asupra deciziei, condiţia obţinerii avizului de angajare pentru lucrătorii transfrontalieri din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, angajaţi temporar, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, a fost eliminată de către Parlament prin adoptarea unui proiect de lege. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie promulgat de șeful statului. De ce este important: Legislația actuală prevede că viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă fără prezentarea copiei avizului de angajare în cazul anumitor categorii de angajați, precum profesori, funcționari sau șefi de companii.

Un proiect de lege, inițiat de PSD la începutul anului 2018, propunea ca și în cazul lucrătorilor transfrontalieri angajaţi temporar, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, să fie eliminată obligația prezentării copiei avizului de angajare la acordarea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă. Proiectul a fost respins de Senat în mai 2018, iar le finele anului 2018, în Camera Deputaților, toate cele trei comisii de specialitate au decis respingerea acestuia. Depuutații din comisii argumentau atunci că eliminarea condiţiei referitoare la obţinerea avizului de angajare va însemna eliminarea unor garanţii cu privire la conduita şi buna-credinţă a angajatorului, cu efect direct asupra angajatului cetăţean străin.

”Practica a reliefat numeroase situaţii în care sediile angajatorilor erau fictive, iar la adresele la care străinii urmau să fie cazaţi figurau înregistrate contracte de închiriere de ordinul zecilor sau chiar sutelor. Verificările efectuate la adresa angajatorului în vederea eliberării avizului de angajare se încadrează în sfera prevenirii, în timp ce eliminarea acestei condiţii şi ivirea unor situaţii de tipul celor descrise anterior vor plasa activităţile în zona combaterii pentru depistarea străinilor care, nemulţumiţi de condiţiile oferite de angajator, vor părăsi locul de muncă, ulterior existând premisele înregistrării unor situaţii de şedere ilegală. Într-o astfel de ipoteză, în cele mai multe cazuri, cheltuielile de îndepărtare a acestora de pe teritoriul României sunt suportate de statul român” arătau în 2018 membrii comisiilor de specialitate, preluând din obiecțiile transmise legislativului de Guvernul Dăncilă, care nu a susținut proiectul.

De altfel, și Guvernul Orban, la rândul său, a transmis anul acesta parlamentarilor că nu susține modificările propuse.

Conform formei adoptate, viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă fără prezentarea copiei avizului de angajare și ”cetăţenilor din Republica Moldova, Ucraina şi Republica Serbia încadraţi în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum 9 luniîntr-un an calendaristic”.

”Modificările sunt necesare și în contextul în care piața din România se confruntă cu o lipsă acută a forței de muncă, iar condiționarea accesului pe piața muncii sezoniere pentru lucrătorii străini, prin obținerea avizului de angajare, i-ar împiedica pe aceştia să acceseze un loc de muncă dacă îndeplinesc criteriile profesionale”, arată membrii comisiilor de specialitate, care mai susțin că ”formalitățile obținerii avizului de angajare îngreunează accesul la timp pe piața muncii a lucrătorilor, factorul ”timp” fiind unul dintre aspectele esențiale ce trebuie avute în vedere în activitățile sezoniere”.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează