fbpx

Contact

Peste 1 milion de români apți de muncă nu sunt implicați în niciun fel de activitate economică

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că obiectivele pe termen lung de creștere economică ale României pot fi afectate din cauza deficitului de forță de muncă, care, în absența unor măsuri specifice în acest sens, se va adânci în câțiva ani.

Pentru a dimensiona problema și a identifica posibile surse ale acesteia, dar mai ales pentru a propune soluții viabile, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, CDR a solicitat o analiză a pieței muncii.

Conform studiului „Barometrul forței de muncă”, realizat de PwC România pentru CDR, România este în topul țărilor europene în ceea ce privește procentul de populație aptă de muncă, aflată în afara pieței muncii (peste 34%) fiind depășita doar de Italia si Croația. Dincolo de pensionari și persoane încadrate în diverse forme de educație, există peste un milion de persoane de vârstă activă care oficial nu sunt implicate în nici un fel de activitate economică, iar numărul de șomeri înregistrați este de aproximativ 400,000 persoane. Pe de altă parte, prognozele oficiale pentru următorii 3 ani privind legătura dintre piața muncii și creșterea PIB-ului, estimează un necesar de angajați de aproximativ un milion de persoane.

De asemenea, analiza relevă discrepanțe între județele din țară, existând județe care prosperă din punct de vedere economic, dar nu mai au forța de muncă disponibilă, precum și județe cu număr mare de persoane care nu lucrează. Mai mult, județe din ambele extreme există în aproape toate regiunile de dezvoltare, ceea ce deschide posibilitatea unor soluții la nivel regional.

Într-un context demografic marcat de îmbătrânirea populației și migrația masivă, fenomene deja bine cunoscute, Barometrul propune un set de măsuri, urmând exemple de bune practici din alte țări, care să diminueze decalajul pe termen scurt prin integrarea în piața muncii a unui procent cât mai mare din populația inactivă, inclusiv încadrarea parțială a pensionarilor sau a tinerilor care studiază, respectiv să permită acoperirea temporară a deficitului cu resurse externe.

”Acest studiu subliniază încă o dată necesitatea implementării unor reforme sustenabile în educație, sănătate și infrastructură, fără de care majoritatea problemelor legate de forța de muncă nu pot fi rezolvate pe termen lung. Harta forței de muncă elaborată împreună cu PwC este un instrument bun în elaborarea unor proiecte concrete, dar și a unor strategii care pot duce la rezolvarea decalajelor dintre regiuni, sau poate chiar la nivel de județe din cadrul aceleiași regiuni de dezvoltare economică. O abordare modernă, implementarea unor măsuri simplificate, vor fi cu siguranță preluate de mediul privat. De asemenea, proiecte pilot, la nivel de regiune sau industrie, pot reprezenta baza implementării la nivel național.”, a declarat Adela Jansen, Coordonatorul Coaliției pentru Dezvoltarea României.

Studiul relevă reforma educației ca unul dintre elementele fundamentale ale depășirii actualei crize, dar și ca un instrument pentru evitarea adâncirii acesteia. Dezvoltarea sistemului educațional poate fi făcută în două etape, menite a grăbi efectele reformei. Una dintre acestea vizează programele universitare și ale școlilor duale a căror programă trebuie corelată cu nevoile actuale ale pieței forței de muncă. În același timp, o a doua etapă se referă la schimbări structurale, de profunzime referitoare la problematica anilor de școala gimnazială. Un cadru multianual împreună cu o analiză periodică vor permite adaptarea la evoluția schimbărilor rapide din piața muncii, păstrând în același timp și obiectivul eliminării disfuncționalităților de bază (precum analfabetismul funcțional), dar și al prioritizării competențelor STEM.

„Documentul analizează impactul pe termen lung al tehnologiei și al evoluțiilor demografice globale asupra pieței muncii. Ocupațiile viitorului vor avea la bază competențe digitale în orice domeniu de activitate. Ansamblul de măsuri imediate pe care le propunem trebuie completat cu o strategie de țară, pe termen lung, realizat în strânsă colaborare cu mediul de afaceri. CDR este o asociație de organizații puternice, cu mulți specialiști care pot contribui cu expertiză și soluții. Ne exprimăm și de această dată disponibilitatea de a colabora. Acest studiu, care are recomandări concrete pentru măsuri rapide, se dorește a fi o poartă deschisă pentru un dialog constructiv.” declară Adela Jansen.

Sursa: Romanian Business Leaders

Comments

comments

Apelează