fbpx

Contact

Platformă de recrutare: Aproape jumătate dintre românii participanți la un sondaj vor să își schimbe jobul după pandemie. Cea mai mare încredere în șansele lor pentru găsirea unui loc de muncă o au IT-iștii, specialiștii și muncitorii calificați

Semnele revenirii la normalul pe care îl știam înainte de pandemie au început deja să se arate, iar candidații își fac planuri de acțiune pentru perioada imediat următoare.

Unii români spun acum că primul lucru pe care îl vor face după pandemie va fi să își găsească un nou loc de muncă. Întrebați, într-un sondaj, care cred că sunt categoriile profesionale care își vor găsi cel mai ușor un job la finalul pandemiei, 23% dintre participanți au pus pe primul loc specialiștii. 21% cred că șansele cele mai mari le au IT-iștii, iar 15% menționează muncitorii calificați. Urmează tinerii fără experiență (14%), muncitorii necalificați (12,5%) și candidații peste 45 de ani (7,4%). În mod surprinzător, pe ultimele locuri apar freelancerii (4,3%) și managerii (2,8%).

”Felul în care candidații percep piața nu este foarte departe de realitate. Într-adevăr, în acest moment, specialiștii și IT-iștii își găsesc job aproape la fel de ușor ca înainte de pandemie, dacă nu chiar mai ușor, cum este cazul IT-iștilor. În ceea ce-i privește pe freelanceri și pe candidații care au peste 45 de ani, ei au fost, e drept, probabil cele mai afectate categorii profesionale și în continuare competiția pentru găsirea unui loc de muncă este destul de mare”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România.

După un an destul de complicat pentru piața muncii, candidații încep să vadă luminița de la capătul tunelului, astfel că 52% cred că acum este cel mai bun moment pentru a se angaja sau a-și schimba jobul. 20% cred că în vară va fi momentul potrivit pentru o astfel de schimbare, 12% cred că din toamnă, iar 10% estimează că abia din 2022 piața muncii își va reveni. Principalul motiv pentru care cei mai mulți candidați ar schimba în acest moment angajatorul este un salariu mai mare, menționat de 31% dintre respondenți. 17% ar pleca pentru oportunități mai bune de creștere, 12% s-ar muta într-o companie mai stabilă, iar 11% ar pleca dacă ar găsi un loc de muncă într-un alt domeniu de activitate. 6,1% ar renunța la jobul actual dacă ar avea posibilitatea de a pleca în altă țară și tot atât de mulți și-ar da demisia pentru un pachet de beneficii extrasalariale mai bun decât cel pe care îl au în prezent.

”Cei care decid să mai amâne puțin momentul unei schimbări în carieră spun că se tem că ar putea ajunge într-o companie care să nu fie suficient de stabilă sau de rezistentă la schimbări economice și de piață negative sau că nu ar putea obține un salariu egal sau mai mare decât cel de acum. Un alt motiv important pentru care nu vor să renunțe la actualul loc de muncă este vârsta. Cei care au trecut de 45-50 de ani cred că șansele lor în fața altor angajatori sunt foarte reduse în această perioadă. Teama de nou și necunoscut sau faptul că în domeniile în care au experiență nu se fac momentan angajări sunt alte motive menționate de respondenți”, mai spune Roxana Drăghici. Doar 3,5% dintre respondenți spun că nu și-ar schimba jobul pentru că sunt mulțumiți de situația lor actuală.

Sondajul a fost realizat în perioada aprilie-mai 2020, pe un eșantion de 700 de respondenți.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează