Contact

Tag Archives: legea dialogului social

FB profile

Proiectul de modificare a Legii Dialogului Social nr. 62/2011 a ajuns in CES

Proiectul de modificare a Legii nr.62/2011 a fost trimis Consiliului Economic și Social (CES) spre avizare. Documentul va fi discutat în ședința de săptămâna viitoare.

FB profile

Inițiativă de modificare a Legii dialogului social, depusă la Senat

O inițiativă legislativă de modificare a Legii dialogului social a fost depusă la Senat. Propunerea legislativă prevede pragul de 3 salariați din aceeași unitate pentru constituirea unui sindicat și extinderea perioadei de protecție pentru persoanele alese în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, acestea putând beneficia de o perioadă de reacomodare la post de 1

Company_Information_Session_in_Japan_003

CNSLR Frăția amenință cu proteste dacă nu vor fi acceptate propunerile sindicaliștilor la Legea dialogului social

CNSLR – Frăția amenință cu declanșarea unor acțiuni de protest, inclusiv greva generală, dacă până la 1 noiembrie 2017 autoritățile nu vor accepta propunerile sindicaliștilor de modificare a Legii dialogului social, precizând că nu va accepta excluderea componentei sociale din actuala legislație a muncii. “Consiliul Național al CNSLR — Frăția, întrunit statutar în ședința de

Curtea_Constitutionala_CCR_Bun-300x300.svg

Avocatul Poporului sesizeaza CCR – exceptia de neconstitutionalitate a unor prevederi din Legea dialogului social

O problema o reprezinta si obligatia ca membrii fondatori sa fie din acceasi unitate, prevedere care in opinia acestuia aduce…

1747917718_7d941b5441_b

Decizia Curtii Constitutionale privind Legea pentru modificarea si completarea Legii dialogului social

Curtea Constitutionala a hotarat…