DOSAR NR. [■]/3/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A-Vlll-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

SENTINŢA CIVILĂ NR. [■]
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 24.10.2013
INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:
PREŞEDINTE [■]
ASISTENT JUDICIAR [■]
ASISTENT JU DICIAR [■]
GREFIER [■]

 

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta [■] şi pe pârâta [■], având ca obiect contestaţie decizie de concediere.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 03.10.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanţa a amâna pronunţarea până azi 24.10.2013.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 27.11.2012 contestatoarea [■] a chemat în judecată pe intimata [■], solicitând a se dispune anularea Deciziei nr. 622/15.10.2012 emisă de către intimată, reintegrarea pe postul şi funcţia avute anterior intrării în concediu de creştere copil, obligarea pârâtei la plata lunară a contravalorii de 1 ISR (în prezent 500 lei), de la data de 16.10.2012 şi până la data la care copilul împlineşte vârsta de 2 ani (20.10.2013), reprezentând stimulentul de inserţie de care ar fi trebuit să beneficieze, având în vedere faptul că solicitarea sa de a reveni din concediul de creştere şi îngrijire a copilului înainte ca acesta să împlinească vârsta de 1 an a fost respinsă în mod nejustificat de către societatea pârâtă, obligarea pârâtei să respecte interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. b) din OUG. 111/2010 privind concedierea pe perioada cât salariata beneficiază de stimulentul de inserţie, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acţiunii contestatoarea a arătat că a încheiat cu intimata contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 3019/11.08.1997, ocupând în cadrul acesteia funcţia de Şef Birou Resurse Umane şi Salarizare.

întrucât a dat naştere unui copil, a solicitat pârâtei acordarea unui concediu pentru creşterea copilului până la vârsta de un an, perioadă în care contractul individual de muncă a fost suspendat.

în vederea revenirii in câmpul muncii, la data de 02.10.2012, a înregistrat la intimată o cerere prin care a solicitat, începând cu data de 16.10.2012, reluarea activităţii pe postul şi funcţia deţinute anterior intrării în concediul pentru creşterea copilului până la vârsta de un an.

Urmare a acestei cereri, intimata a emis Decizia nr. 622/15.10.2012, prin care a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă al său, începând cu data de 21.10.2012.

Prin aceeaşi decizie, intimata a dispus “revenirea definitivă în societate, urmând să-şi desfăşoare activitatea în program normal de lucru, de 8 ore/zi, 40 ore/sâptămână”.

Solicitând lămuriri în vederea clarificării naturii acestei decizii şi situaţiei sale in cadrul intimatei, aceasta a emis mai multe adrese, prin care i-a comunicat faptul că va desfăşura activitatea în locul indicat în decizia contestată, pentru o perioadă nedeterminată, întrucât „este prematur să calculăm câte zile veţi lucra în punctul de lucru [■], ce perioadă vom depăşi, astfel încât să avem nevoie de vreun acord”, precum şi care sunt noile sarcini de serviciu, total diferite de cele anterioare.

Totodată, prin aceeaşi decizie şi fără acordul său, intimata a dispus si faptului ca “începând cu data de 21.10.2012, va lucra la punctul de lucru al [■] din str. [■], schimbând temporar locul muncii si va desfăşura, ţinând cont de necesităţile societăţii şi având în vedere pregătirea si experienţa sa profesională, următoarele lucrări speciale:… [8 sarcini noi de serviciu, care nu se află în fişa postului semnată de salariată].”

Aşadar, prin Decizia nr. 622/15.10.2012 angajatorul a dispus în mod unilateral schimbarea locului muncii, fiind obligată potrivit dispoziţiilor acestui act să îşi desfăşoare activitatea în punctul de lucru al intimatei situat în [■], precum şi modificarea felului muncii, având alte atribuţii de serviciu.

Faptul că, în urma Deciziei nr. 622/15.10.2012, a fost schimbat nu numai locul muncii, ci şi felul muncii, este dovedit atât de prevederile art. 4 din acest act, potrivit cărora „celelalte clauze ale contractului individual de muncă rămân neschimbate”, cât şi de cele 8 menţiuni intitulate “lucrări speciale”, care reprezintă de fapt sarcini de serviciu pentru contestatoare, atribuţii noi constând în: verificarea zilnică a pontajului personalului din cadrul Serviciului Salubrizare Stradală şi Cleaning interior, transmis/confirmat de către şefii de echipă şi informarea atât a membrilor Turnului de control, cât şi a şefului Serviciului despre cele constate în urma verificării, verificarea zilnică prin sondaj (în zone de lucru diferite, din sector în fiecare zi/programe de lucru diferite în fiecare zi), pe teren, prezenţa efectivă a personalului aferent serviciului de salubrizare stradală şi cleaning interior şi anunţarea oricărei neconcordanţe constatate în teren şefului de serviciu, transmiterea zilnică, dimineaţa, către personale care fac parte din Turnul de control, situaţia concediilor de odihnă, concediilor medicale, recuperărilor programate, alte situaţii referitoare la prezenţa personalului din cadrul serviciului salubrizare stradală pentru ziua următoare înaintării situaţiei, susţinând astfel, prin informaţiile furnizate, posibilitatea alocării personalului pe programele de lucru pentru ziua următoare, transmiterea zilnică către dl.[■] a pontajului personalului din producţia Serviciului Salubrizare stradală înregistrat în ziua anterioară transmiterii, astfel încât acesta, în conformitate cu    Nota de serviciu nr. [■]/25.09.2012, să poată verifica prezenţa efectivă a personalului, verificarea posibilităţii compensării, conform prevederilor legale, a orelor suplimentare înregistrate de personalul Serviciului salubrizare stradală, cu zile libere şi înaintarea propunerii în acest sens conducerii societăţii, face propuneri în scris conducerii societăţii de reducere a necesităţii de efectuare de ore suplimentare în cadrul Serviciului salubrizare stradală şi Cleaning interior, după analizarea situaţiei personalului existent, ţinând cont de programele de lucru în derulare, oferind soluţii de alocare a personalului cât mai eficient, întocmirea şi furnizarea, la cererea conducerii societăţii, de rapoarte, situaţii, referate, cu privire la pontajul personalului Serviciului salubrizare stradală şi Cleaning interior, executarea oricăror alte sarcini şi atribuţii trasate de conducerea societăţii.

Faţa de aceste dispoziţii luate în scris prin Decizia contestată, este evident că atât locul muncii, cât şi felul muncii au fost modificate în mod unilateral de către angajator.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. 1 din Codul Muncii, modificarea contractului individual de muncă poate fi făcută numai prin acordul părţilor.

Numai cu titlu de excepţie, o modificare a contractului individual de muncă este posibilă, independent de acordul părţilor, ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative, situaţie în care contractul individual de muncă se modifică fără a fi necesar consimţământul; “angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.”

Faţă de aceste prevederi, în Decizia nr. 622/15.10.2012 nu este menţionat motivul pentru care angajatorul, în mod unilateral, a schimbat locul muncii şi felul muncii sale.

Totuşi, din conţinutul acestei decizii şi raportat la situaţia concretă în care se afla la data emiterii acesteia, respectiv revenind din concediu pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, este evident faptul că măsura dispusă de către angajator nu a fost una cu caracter disciplinar sau de protecţie a sa, totodată neexistând nici o situaţie de forţă majoră.

Aşadar, şi dacă s-ar presupune că angajatorul a avut în vedere la emiterea Deciziei nr.              622/15.10.2012 dispoziţiile art. 48 din Codul Muncii, este clar că situaţiile excepţionale şi restrictive la care aceste prevederi legale se aplică nu sunt îndeplinite în cazul concret în care se află.

Totodată, dacă aceasta ar fi fost intenţia angajatorului, de a se prevala de aceste dispoziţii legale, avea obligaţia de a motiva atât în drept, cât şi în fapt decizia luată, astfel încât şi să ia cunoştinţă de drepturile şi obligaţiile sale, asigurându-se totodată transparenţa necesară garantării drepturilor angajatului.

Faţă de aceste motive, nu sunt îndeplinite condiţiile restrictive şi limitative în care legea îngăduie modificarea unilaterală de către angajator a contractului individual de muncă.

Mai mult, şi dacă s-ar aprecia că Decizia nr. 622/15.10.2012 este o decizie de delegare, aceasta este lovită de nulitate întrucât nu respectă dispoziţiile art. 42 – 44 din Codul Muncii.

Potrivit textului legal menţionat, delegarea presupune o modificare temporară a contractului individual de muncă, care poate fi efectuată numai cu respectarea dispoziţiilor art. 44 alin. 1 din Codul Muncii, conform cărora “delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni şi se poate prelungi pentru perioade succesive, de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancţionarea disciplinară a acestuia.”

Aşadar, delegarea este o măsură limitată temporal, aspect care nu reiese din Decizia nr.          622/15.10.2012.

Mai mult, nu numai că decizia contestată nu cuprinde durata pentru care această măsură a fost luată, dar prin aceasta a fost schimbat felul muncii, aspect care nu este permis prin intermediul acestei instituţii.

Din textul legal cuprins de art. 43 din Codul Muncii reiese în mod clar faptul că, în situaţia delegării, angajatul execută aceleaşi sarcini de serviciu, dar în alt loc de muncă.

In situaţia sa, locul muncii a fost modificat, dar totodată au fost schimbate şi sarcinile de serviciu, noi atribuţii fiind impuse în mod unilateral de către angajator. Astfel, cele 8 atribuţii enumerate în Decizia nr. 622/15.10.2012 sunt sarcini de serviciu total diferite de cele menţionate în fişa postului semnată, şi care presupun pur şi simplu efectuarea altor activităţi decât cele de Şef Birou Resurse Umane şi Salarizare.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din O.U.6. nr. 111/2010, persoanele care în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului prevăzute la art. 3 au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 1 ISR”.

Prin adresa înregistrată sub nr. 19811/02.10.2012 a solicitat angajatorului revenirea din concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului, solicitând reluarea raporturilor de muncă începând cu data de 16.10.2012.

Or pârâta, din culpa sa exclusivă, a ignorat această solicitare legală a sa şi a dispus reluarea raporturilor de muncă începând cu data de 21.10.2012, fapt ce a condus la prejudicierea sa intrucat, nerealizand venituri supuse impozitarii pe perioada in care se afla in concediu de crestere si ingrijire a copilului, nu a putut beneficia de stimulentul de insertie legal.

Din culpa exclusivă a pârâtei, care fâră a avea o justificare legală să refuze reluarea raporturilor de muncă în urma cererii sale, nu a putut îndeplini condiţiile de acordare a stimulentului de inserţie, drept pe care îl avea potrivit legii, începând cu data de 16.10.2012 (dată de la care a solicitat reluarea activităţii) şi până la data la care copilul împlineşte vârsta de 2 ani.

La data de 3.06.2013 s-a depus la dosar întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea contestaţiei împotriva Deciziei nr.622/15.10.2012 si a celorlalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

In fapt, contestatoarea este angajata societăţii, în baza contractului individual de munca numărul 3019/11.08.1997, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcţii in cadrul societăţii, astfel: de la incadrare pana la data de 01.09.1997 – casier încasator; de la data de 01.09.1997 pana la data de 01.02.2000 – contabil in cadrul comp. Financiar; de la data de 01.02.2000 pana la data 01.07.2004 – Sef Comp. Financiar; de la data de 01.07.2004 pana la data de 11.12.2006 – Sef Birou Salarizare; de la data de 11.12.2006 pana la data de 20.08.2008 – Sef Serviciu Resurse Umane, dar tine locul/ocupa temporar si funcţia de Sef Birou Salarizare; de la data de 20.08.2008 pana la data de 15.08.2009 – Sef Birou Resurse Umane; de la data de 15.08.2009 pana la data de 01.08.2010 – Sef Birou Resurse Umane si Salarizare; de la data de 01.08.2010 – Sef Comp. Salarizare – numita prin decizia nr. 268/26.07.2010, insa salariata a refuzat sa semneze  aceasta decizie si actul adiţional modificator.

Conform contractului individual de munca cu modificările si completările ulterioare, contestatoarea in prezent este incadrata pe postul de “sef birou resurse umane si salarizare”, insa încă din anul 2010, respectiv incepand cu 01.08.2010, acest post a fost desfiinţat in cadrul societăţii, structura organizatorica “Biroul resurse umane si salarizare” fiind impartita in doua structuri organizatorice distincte, respectiv Compartimentul salarizare si Compartimentul resurse umane, fiecare având personal distinct, lucrări si activităţi distincte, birou distinct. Inca din anul 2010 reclamanta nu a fost de acord cu modificările intervenite in structura societăţii, dispuse de către Consiliul de Administraţie in şedinţa din data de 21.07.2010 si de către conducerea societăţii, a refuzat sa primească decizia de schimbare a funcţiei si sa semneze actul adiţional prin care i se modifica funcţia (i s-a oferit postul de sef compartiment salarizare). Contestatoarea nu a contestat aceasta decizie in instanţa.

Contestatoarea a desfăşurat in fapt in cadrul societăţii, incepand cu aceasta data si pana la intrarea in concediu de creştere copil, atribuţii de sef compartiment salarizare, care in principal vizează gestionarea programului informatic de salarizare al societăţii (ex.: generare rapoarte si situaţii, emitere stat de salarii lunar, operare reţineri salarii).

Urmare a faptului ca aceasta a dat naştere unui copil la data de 20.11.2011, a solicitat acordarea concediului pentru creştere copil pentru o perioada de 7 luni, de la data de 20.02.2012 pana la data de 20.09.2012, cerere pe care, in calitate de angajator, in conformitate cu prevederile OUG nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, a aprobata-o astfel cum a fost formulata. Prin decizia nr.10/07.03. 2012 contractul de munca al dnei. [■] a fost suspendat de la data de 20.02.2012 pana la data de 20.09.2012.

 La data de 02.03.2012, la câteva zile de la data suspendării contractului individual de munca (deşi anterior părţile au stabilit ca revenirea va surveni incepand cu data de 20.09.2012) salariata, prin cererea inregistrata in societate sub nr.4425, solicita revenirea din concediu creştere copil /reluarea activităţii, incepand cu data de 05.03.2012 (inainte de data prestabilita anterior/iniţial). Dând dovadă de multa intelegere si incercand sa sprijine salariata, pentru ca aceasta sa obţină stimulentul de inserţie prevăzut de  OUG nr.111/2010 a probat cererea de revenire din concediu creştere copil inainte de implinirea vârstei de 1 an, anticipat fata de data prestabilita, sens in care a emis decizia nr.108 bis din 05.03.2012 si a intocmit Actul adiţional nr. [■]/05.03.2012, prin care in mod legal a incercat sa reglementeze cu contestatoarea revenirea sa la locul de munca (in actul adiţional s-a precizat locul de munca, felul muncii, durata muncii, precum si salariul aferent), insa contestatoarea a refuzat semnarea actului adiţional, dar a revenit faptic la locul de munca deţinut anterior si a reluat activitatea anterior desfăşurată.

La data de 04.05.2012, consiliul de administraţie al societăţii a dispus reorganizarea si restructurarea societăţii, respectiv o serie de masuri de rentabilizare si eficientizare a activităţi, masuri care au avut in vedere reducerea costurilor si eficientizarea activităţii.

Printre masurile dispuse de către consiliul de administraţie se regăseşte si aceea a desfiinţării unor posturi/funcţii si disponibilizarea persoanelor care ocupa in prezent posturile/funcţiile desfiinţate.

Cu acesta ocazie, a fost reiterata desfiinţarea postului de Sef Birou Resurse Umane si Salarizare, dar si modificări in componenta Compartimentului salarizare din care contestatoarea face parte. Având in vedere faptul ca la ora actuala componenta de salarizare a societăţii se desfăşoară cu ajutorul unui program informatic, activitatea devenind informatizata si deci mult simplificata (calcul salariu, evidenta zile concediu, calcul ore lucrate, rapoarte si situaţii statistice legate de nivelul salariat etc. fiind operaţiuni care se executa automat), Consiliul de Administraţie, analizând activitatea desfăşurata de aceasta structura, a hotărât desfiinţarea postului de Sef Compartiment salarizare (care nu se mai justifica si pe care contestatoarea nu l-a acceptat d.p.d.v legal scriptic niciodată, dar in fapt l-a ocupat) si înfiinţarea unui post de “analist sisteme de salarizare” (necesitatea fiind de gestionare a sistemului informatic) si un post de execuţie, pe care i l-a oferit mai întâi contestatoarei, insa aceasta nu l-a acceptat.

Contestatoarei i s-au adus la cunoştinţa masurile dispuse de către consiliul de administraţie, precum si drepturile de care aceasta beneficiază prin preavizul numărul [■]/18.05.2012.

La data de 18.05.2012, deşi salariata părea interesata de postul nou infiintat, si anume acela de “analist sisteme salarizare”, solicitând in scris informaţii referitoare la atribuţiile si salariul oferit pentru acest post, ulterior aceasta nu si-a mai manifestat interesul si nu a transmis acceptul sau, postul fiind ocupat de alta persoana din cadrul societăţii.

La data de 25.07.2012, prin cererea înregistrata sub nr. 15272, salariata a solicitat pentru a doua oara acordarea concediului plătit conform OUG nr.111/2010, de la data de 06.08.2012, pentru creşterea copilului in vârsta de pana la un an, iar societatea i-a aprobat cererea, sens in care a emis Decizia nr.410/31.07.2012, prin care contractul individual de munca al acesteia a fost suspendat de la data de 06.08.2012 pana la data de 20.10.2012, data la care copilul împlineşte vârsta de 1 an.

La data de 02.10.2012, salariata a solicitat, prin cererea nr. [■], încetarea suspendării contractului individual de munca si reluarea activităţii, cerere care i-a fost aprobata, sens în care a fost emisa Decizia nr.622 din data de 15.10.2012, decizie contestata de salariat si care face obiectul prezentei acţiuni.

Decizia nr.622/15.10.2012 a fost emisa in mod temeinic si in conformitate cu prevederile legale in vigoare, respectiv cu prevederile Codului muncii, cat si ale OUG nr. 111/2010.

Emiterea deciziei a survenit ca urmare a solicitării salariatei, formulate prin cererea nr. 19811/02.10.2012, dar totodată si ca urmare a expirării termenului de suspendare a contractului individual de munca stabilit anterior (conform Deciziei nr.410/31.07.2012, necontestata de salariata, suspendarea a doua a CIM a fost stabilita anterior, având o durata determinata/determinabila”, de la data de 06.08.2012 si pana la data de 20.10.2012″), societatea organizandu-si activitatea in aceasta perioada astfel incat sarcinile salariatei sa fie executate de alta persoana.

Durata celei de a doua suspendări a contractului individual de munca a fost prestabilita de parti “de la data de 06.08.2012 si pana la dala de 20.10.2012”, fapt ce duce automat la calcularea datei de revenire ca fiind următoarea zi după incetarea suspendării, respectiv data de 21.10.2012.

Opţiunea salariatei pentru concediu plătit, conform OUG nr.111/2010 art.2 alin.l lit a, pana la împlinirea vârstei de 1 an a copilului, ii aparţine. De fiecare data angajatorul, protejând salariata mama, a respectat prevederile OUG nr.111/2010 si a acordat salariatei concediu când a dorit aceasta, deşi toate aceste schimbări (concediu câteva zile, revenire in activitate, concediu, revenire) au perturbat modul de organizare si planificare al activităţii, au determinat angajatorul sa ia masuri, astfel incat activitatea pe care trebuia sa o desfăşoare contestatoarea sa fie preluata de alte persoane.

Societatea, respectând prevederile Codului muncii, precum si pe cele ale Legii nr.202/2002 privind egalitatea de şanse si de tratament intre femei si barbati (Art.10 alin.(1), la intoarcerea salariatei definitiv din concediul de creştere copil, nu face altceva decât sa ii respecte dreptul de a se intoarce in societate si sa ii ofere un loc de munca, fapt pentru care dispune ca aceasta sa isi desfăşoare activitatea la punctul de lucru al societăţii, situat in [■], sector 1 (delegare). Activitatea acesteia urma sa se desfăşoare in aceleaşi condiţii pe care salariata le-a avut anterior intrării in concediu creştere copil, in vederea desfăşurării unor sarcini de serviciu menţionate in decizie, având in vedere necesitatea societăţii de la acel moment. Sarcinile atribuite acesteia prin decizia contestata nu exced si nu diferă de sarcinile cuprinse in ultima fisa de post semnata de salariata (respectiv fisa de post pentru funcţia de sef Birou resurse umane din data de 16.03.2009), acestea vizează activitatea de organizare si planificare a personalului aferent unui serviciu cu peste 500 de angajaţi din cadrul societăţii si ele corespund pregătirii si experienţei salariatei.

Societatea a schimbat locul muncii salariatei, pastrandu-i funcţia si celelalte drepturi, fapt confirmat si salariatei prin adresele cu nr. [■]/16.10.2012 si nr. [■]/22.10.2012.

Salariata ar trebui sa cunoască, datorita funcţiei pe care o contestă, faptul ca nu se poate modifica postul/funcţia unui salariat decât in baza unui document semnat de ambele parti, ori, cum aceasta a refuzat de ani de zile sa semneze actele adiţionale modificatoare la contractul individual de munca (cu excepţia cererilor de acordare a concediilor, a cererilor de revenire din concediu, a actului adiţional de reducere a duratei muncii cu 2 ore, pe care le-a semnat) nu exista posibilitatea de modificare, fapt pentru care si in prezent salariata este încadrata conform documentelor pe acelaşi post, sef birou resurse umane si salarizare, primeşte acelaşi salariu, chiar daca, inca din anul 2010, postul a fost desfiinţat.

Societatea nu a respins niciodată cererile salariatei de a reveni din concediu creştere copil, ba dimpotrivă, a sprijinit-o si a înteles-o de fiecare data.

In conformitate cu OUG nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, plata stimulentului de inserţie nu cade in sarcina angajatorului, acesta nu poate influenta in nici un fel acest drept al salariatei, ci este acordat părinţilor in condiţiile stipulate de actul normativ. Stimulentul de inserţie prevăzut la art.7 alin. (1) din acest act normativ se acordă pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a, dacă acestea obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. Art. 13. – (1) din acelaşi act normativ prevede ca “Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de copii de pe mai multe documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.”

Rezulta fara putere de tăgada ca nu angajatorul este obligat sa intreprinda demersurile necesare pentru ca salariata sa beneficieze de acest drept, ci salariata trebuie sa opteze pentru un anumit tip de concediu (conform art.2 alin.l lit.a din acest act normativ), iar ulterior sa obtina venituri supuse impozitului, prevazute la art.3, inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an.

Pentru a se angaja raspunderea societatii, contestatoarea trebuie sa dovedeasca prin prezentarea unor documente emise oficial de autoritati, ca datoria unui act/fapt al societatii aceasta nu a putut beneficia de acest drept.

A considerat societatea ca nu incalca dispozitiile art.25 alin.2 lit.b din OUG nr.111/2010 avand in vedere ca in preavizul nr. [■]/18.05.2012 acordat salariatei s-a precizat clar:”Totodata, avand in vedere ca beneficiati de prevederile art.25 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.111/2010, cu modificările si completările ulterioare, inceperea curgerii termenului de preaviz in cazul dvs. este afectata de un termen suspensiv, respectiv începe sa curgă după implinirea/expirarea celor 6 luni de la revenirea Dvs. in unitate din concediu de creste copil de pana la un an. încetarea contractului dvs. individual de muncă, ca urmare a concedierii individuale din iniţiativa angajatorului, pe motive ce nu ţin de persoana salariatului, urmează sa aibă loc după expirarea celor 6 luni de la revenirea Dvs. in imitate din concediu de creste copil de pana la un an si după curgerea termenului de preaviz, de la data comunicării deciziei de concediere. Decizia de concediere având ca efect încetarea contractului dvs. individual de muncă, ca urmare a concedierii individuale din iniţiativa angajatorului, pe motive ce nu ţin de persoana salariatului, va fi emisă şi va fi comunicată în termen legal”.

Nu simplul fapt prezumat ca salariata s-ar încadra pentru obţinerea acestui drept este condiţia impusă de prevederea legala de la art.25 alin.2 lit.b din ordonanţa, ci numai aflarea in plata stimulentului de inserţie. Salariata nu a prezentat niciodată vreun document din care să reiasă ca aceasta se încadrează în condiţia impusa de lit.b, respectiv ca se afla in plata stimulentului de inserţie.

In cadrul dezbaterilor s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine că între părţi au existat raporturi de muncă începând cu data de 4.06.1997, în baza contractului individual de muncă înregistrat la intimată cu nr. [■]/11.08.1997 (fila 97), iniţial reclamanta desfaşurându-şi activitatea în calitate de casier.

Incepând cu data de 5.03.2012, reclamanta a îndeplinit atribuţii de şef al Compartimentului Salarizare, astfel cum rezultă din actul adiţional nr. [■]/5.03.2012 la contractul individual de muncă (fila 127).

Prin decizia nr.110/7.03.2012, la cererea salariatei de acordare a concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an, raporturile de muncă s-au suspendat începând cu data de 20.02.2012.

Cu cererea înregistrată la angajator cu nr. [■]/2.03.2012 (fila 157), reclamanta a solicitat reluarea raporturilor de muncă, începând cu data de 5.03.2012, aceasta fiind soluţionată favorabil prin decizia nr.108 bis/5.03.2012 (fila 155), care a stabilit şi faptul că atribuţiile salariatei erau cele aferente postului de şef compartiment.

La data de 25.07.2012 reclamanta a pretins din nou, prin cererea înregistrată cu nr. [■] (fila 184), acordarea dreptului la concediu de creştere copil în vârstă de până la 1 an, drept ce i-a fost recunoscut prin decizia nr.410/31.07.2012 (fila 148), care a constatat intervenită suspendarea contractului individual de muncă, începând cu data de 6.08.2012, până la data de 20.10.2012, în baza art.51 alin. 1 lit.a din Codul Muncii.

Printr-o nouă cerere, înregistrată cu nr. [■] /2.10,2012 (fila 195), reclamanta a solicitat reluarea activităţii începând cu data de 16.10.2012.

Prin decizia nr.622/15.10.2012 (fila 10), s-a constatat reluarea activităţii în munca a reclamantei, începând cu data de 21.10.2012, intimata dispunând ca salariata să schimbe temporar locul muncii, la punctul de lucru din [■] şi să îndeplinească anumite atribuţii, ce au fost enumerate în cuprinsul actului menţionat.

In aceste sens, intimata a întocmit şi actul adiţional nr. [■]/15.10.2012 la contractul individual de muncă (fila 129), prin care s-a menţionat schimbarea locului muncii, la punctul de lucru al societăţii, începând cu data de 21.10.2012. Actul nu a fost semnat de către reclamantă, aceasta menţionând pe înscris „nu sunt de acord cu modificarea locului de muncă”.

A criticat reclamanta decizia nr. [■]15.10.2012, cu motivarea că aceasta a avut ca efect modificarea unilaterală a locului şi a felului muncii, fără a exista acordul său.

Măsura dispusă de intimată a avut ca efect modificarea locului muncii, astfel cum rezultă din chiar conţinutul deciziei, dar şi modificarea felului muncii reclamantei. Intimata, care potrivit art.272 din Codul muncii, avea sarcina probei, nu a depus la dosar fişa postului de şef compartiment salarizare, pe care reclamanta l-a deţinut anterior suspendării raporturilor de muncă, din care să rezulte atribuţiile îndeplinite anterior, pentru a proba apărările sale, în sensul că postul salariatei şi atribuţiile acesteia au fost menţinute, astfel că, în lipsa acestor dovezi, va reţine ca fiind probate susţinerile reclamantei, în sensul că atribuţiile enumerate în decizie erau diferite faţă de cele aferente postului de şef compartiment salarizare.

Fişa postului de şef birou resurse umane depusă la dosar de intimată (filele 142 – 145) nu este concludentă pentru a demonstra menţinerea atribuţiilor reclamantei întrucât înscrisul nu conţine atribuţiile pe care le-a deţinut reclamanta anterior emiterii deciziei în litigiu, ci acestea vizau postul de şef birou resurse umane, pe care reclamanta l-a deţinut în perioada de la 20.08.2008. în baza actului adiţional nr. [■]/20.08.2008 la contractul individual de muncă (fila 118), până la 1.08.2010, când prin actul adiţional nr [■]/ 26.07.2010 (fila 121) părţile au convenit asupra trecerii reclamantei pe postul de şef Compartiment Salarizare.

Potrivit art.41 alin.1 din Codul muncii, contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât prin acordul părţilor, iar modificarea locului muncii, a felului muncii constituie modificări ale contractului de muncă, potrivit alin.3 al textului legal menţionat. Totodată, art.42 prevede posibilitatea angajatorului de a modifica unilateral locul muncii în cazul delegării. Art.43 din Codul muncii defineşte delegarea ca reprezentând exercitarea temporară de către salariat, din dispoziţia angajatorului, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu, în afara locului său de muncă. Art. 44 alin. l permite angajatorului să dispună măsura în mod unilateral, fără a avea acordul salariatului, însă numai pe o perioadă de cel mult 60 de zile.

Pentru a se verifica legalitatea măsurii dispusă prin decizia nr. 622/15.10.2012 este necesar a se determina natura juridică a acesteia, în condiţiile în care angajatorul s-a apărat justificând că a delegat-o pe contestatoare să exercite sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în cadrul unui punct de lucru.

Deşi locul muncii reclamantei a fost modificat, atribuţiile de serviciu ale acesteia, specifice postului de şef compartiment salarizare, nu au fost menţinute, iar din conţinutul deciziei nu rezultă faptul că măsura a fost dispusă pentru o perioadă determinată, astfel cum prevăd dispoziţiile legale. Din aceste motive, susţinerile intimatei referitoare la delegarea contestatoarei nu rezistă analizei, măsura angajatorului neputând fi calificată drept delegare, în sensul dat de art.43 şi art.44 din codul muncii.

Pentru aceste considerente, rezultând că decizia intimatei a avut ca efect modificarea contractului individual de muncă dintre părţi întrucât s-au modificat locul şi felul muncii, motiv pentru care nu poate fi calificată a avea natura unei delegări, măsura inserată în decizia nr. 622^/15.10.2012 nefiind întemeiată pe acordul părţilor, a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art.41 din codul muncii, fiind lovită de nulitate.

Ca efect al anulării deciziei, se impune a fi repuse părţile în situaţia anterioară, prin stabilirea în sarcina intimatei a obligaţiei de a o reintegra pe contestatoare în postul deţinut anterior emiterii deciziei, acela de şef compartiment salarizare.

A mai pretins reclamanta plata despăgubirilor constând în contravaloarea stimulentului de inserţie de care ar fi beneficiat de la data de 16 10 2012. conform art.7 din OUG nr.111/2010.

Art.7 alin. 1 din OUG nr.111/2010 reglementează dreptul persoanelor care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului prevăzute la art. 3, la încasarea unui stimulent de inserţie în cuantum lunar de 1 ISR. Potrivit alin.2 lit.a al articolului menţionat, stimulentul de inserţie prevăzut la alin. (1) se acordă pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, dacă acestea obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.

Având în vedere faptul că reclamanta, beneficiară a concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, a solicitat reluarea raporturilor de muncă prin cererea nr. [■]/2.10.2012, începând cu data de 16.10.2012, anterior datei de 20.10.2012, când fiul său ar fi împlinit vârsta de un an, potrivit certificatului de naştere depus în copie la fila 191 din dosar, aceasta ar fi îndeplinit condiţiile legale pentru a beneficia de stimulentul de inserţie prevăzut de actul normativ menţionat, dacă intimata i-ar fi încuviinţat cererea de a relua activitatea din data de 16.10.2012.

Cum potrivit art.51 alin.l lit.a din Codul muncii concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani constituie cauză de suspendare a contractului individual de muncă, ce intervine la iniţiativa salariatului, rezultă că suspendarea trebuie să înceteze a produce efecte tot la iniţiativa salariatului, care exercită un drept.

Prin refuzul de a relua raporturile de muncă la data invocată de reclamantă, intimata a încălcat un drept legal al acesteia, împrejurare care a determinat producerea unui prejudiciu în patrimoniul salariatei, constând în imposibilitatea de a încasa stimulentul de inserţie datorită neîndeplinirii condiţiei impuse de lege, constând în obţinerea de venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an.

Art.253 din Codul muncii instituie răspunderea patrimonială a angajatorului, întemeiată pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale, de a-l despăgubi pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum şi dreptul salariatului de a se adresa instanţei judecătoreşti în cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească de bună voie.

Apreciind că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile întemeiate pe dispoziţiile art.253 din Codul muncii, instanţa va face aplicarea acestora şi, în consecinţă, va obliga intimata să-i plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri, stimulentul de inserţie de care ar fi beneficiat de la data de 16.10.2012, în condiţiile prevăzute de art.7 din OUG nr.111/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta [■], cu domiciliul ales în [■], în contradictoriu cu pârâta [■], cu sediul în [■] sector 5.

Constată nulitatea deciziei nr.622/15.10.2012 emisă de intimată.

Obligă pârâta să o reintegreze pe contestatoare în postul deţinut anterior deciziei, acela de şef compartiment salarizare, şi să-i plătească acesteia despăgubiri, reprezentând contravaloarea stimulentului de inserţie de care ar fi beneficiat de la data de 16.10.2012, conform art.7 din OUG nr. 111/2010.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.10.2013.

Comments

comments