Monthly Archives: April 2017
Salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de CJ, majorate cu 30%
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, au fost majorate cu 30% din bugetele locale, legea aducând majorări şi pentru poliţişti, personalul militar şi alte categorii bugetare. “Începând cu luna aprilie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de care beneficiază personalul care
Proiectul legii salarizarii unitare, inregistrat
Ministrul mentiona la sfarsitul sedintei senatorilor PSD, ca mai multe amendamente au fost aduse acestui proiect legislative, insa…
Ministrul Finantelor: 1 mai 2019 este data la care salariatii vor depune prima declaratie de venit in noul sistem
Angajatii din Romania vor depune prima declaratie de venit in cadrul noului sistemului de impozitare pe gospodarie in data de 1 mai 2019, in contextul in care acest sistem ar trebui sa intre in vigoare din 1 ianuarie 2018, a declarat ministrul Finantelor, Viorel Stefan, in cadrul emisiunii ”In fata ta”, difuzata duminica, la Digi24.
Sindicatele vor un dialog real
“Evident, poate sa fie contestata la Curtea Constitutionala, pentru ca, cel putin in forma data, e discriminatorie…
Ministrul Muncii anunta ca de la 1 ianuarie 2018 absolut toate salariile vor creşte cu 25%
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, luni seară, la TVR 1, că toate salariile bugetarilor vor creşte 25% de la 1 ianuarie 2018, afirmând că “efectul pervers” al creşterii salariilor este tocmai faptul că se vor colecta mai mulţi bani la bugetul de stat.”De la 1 ianuarie absolut toate salariile vor creşte cu 25%,
Opozitia critica proiectul legii salarizarii unitare
Fostul ministru mai atrage atentia asupra faptului ca in proiect, se regasesc functii care nu exista, precum cea de…
Românii care pleacă să muncească în altă țară vor datora impozit statului român dacă nu-și mută rezidența fiscală în țara în care se duc
Românii care pleacă la muncă în străinătate, chiar și în alte state din Uniunea Europeană, vor fi afectați într-o măsură foarte mare de planurile Guvernului de modificare a Codului Fiscal pentru introducerea impozitului global și înlocuirea contribuabilului persoană fizică cu gospodăria fiscală. Draftul, aflat în discuție la nivelul Ministerului Finanțelor și prezentat în premieră încă
Inspecţia Muncii: Cel mai mare salariu de bază brut lunar înregistrat în 2016 a fost de 172.477 de lei şi a fost obţinut de un director general al unei companii cu activităţi în consultanţă pentru afaceri
Cel mai mare salariu de bază brut înregistrat în 2016 a fost de 172.477 de lei pe lună şi a fost obţinut de un director general al unei companii cu activităţi în consultanţă pentru afaceri, reiese din datele transmise de Inspecţia Muncii, pe baza înregistrărilor transmise de către angajatori în cadrul Registrului General de Evidenţă