fbpx

Contact

Monthly Archives: August 2018

Protest la Ministerul Tineretului și Sportului. Sute de persoane, așteptate să participe la miting

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) organizează un protest la Ministerul Tineretului și Sportului, joi, 2 iulie, începând cu ora 10. 400 de persoane sunt așteptate să participe la mitingul ce va fi urmat de un marș spre Guvern. Angajații au anunțat că își încetează activitatea, joi, între orele 10 și 12, pentru a participa

Iohannis a reclamat la CCR Codul administrativ, prin care primarii primesc pensii speciale

Printre argumentele aduse de președinte este și acela că a fost depășit termenul pentru dezbatere la prima cameră sesizată, de 60 de zile, și că nu a fost întrunită constituțional sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea Codului Administrativ, iar această lege nu a fost pusă pe ordinea de zi în mod expres. Potrivit Administrației Prezidențiale,

Paylab, portalul care îţi spune ce salariu trebuie să ceri la angajare, în funcţie de locul de muncă dorit

Dacă te întrebi ce salariu trebuie să ceri la angajare, în funcţie de locul de muncă dorit, acum a apărut primul portal din România care îţi spune câţi bani câştigă angajaţii din fiecare domeniu. Compania eJobs tocmai a lansat portalul www.paylab.ro, cu ajutorul căruia poţi afla ce salariu au angajaţii din România, în funcţie de

Apelează