Monthly Archives: March 2019
Curtea Constituţională a declarat parţial neconstituţională Legea pensiilor
Curtea Constituţională a declarat parţial neconstituţională Legea pensiilor, în urma sesizării formulată de PNL şi USR. „În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis: I. A admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.25 alin.(1) şi art.63 lit.a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituţionale. II.
Model contract individual de muncă
La solicitările adresate în ultima vreme publicăm modelul de Contract individual de muncă astfel cum acesta este reglementat de Ordinul nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă cu modificările ulterioare, valabil la data de 01.03.2019.
SCA VASILIU & MICLEA, partener al Seminarului dedicat aspectelor de actualitate din domeniul muncii ce influențează managementul resurselor umane
SCA VASILIU & MICLEA va participa marți, 12 martie, la Seminarul despre aspecte de actualitate din domeniul muncii ce influențează managementul resurselor umane. Alături de alți experți în consultanță juridică și consultanți de resurse umane, avocații SCA VASILIU & MICLEA vor prezenta participanților, directori și responsabili de resurse umane din companii, ultimele reglementări privind Regulamentul
INS: Costul orar al forţei de muncă, mai mare cu peste 13% în trimestrul IV 2018 faţă de trimestrul IV 2017
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat în trimestrul IV 2018 o rată de creştere de 0,61% faţă de trimestrul precedent şi de 13,09% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, potrivit datelor date miercuri publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de trimestrul III 2018,
Părinții vor avea zi libere, plătite de angajatori, pentru supravegherea copiilor, dacă școlile sunt închise în anumite cazuri
Părinții vor putea beneficia de zi libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu. Prevederea este propusă printr-o inițiativă legislativă de către reprezentanții coaliției de guvernământ, deci mari șanse de a
De astăzi, românii îşi pot retrage contribuţia lunară de la Pilonul II. Cum se procedează şi ce riscuri îşi asumă
O parte dintre românii care au fost obligaţi, după anul 2008, să contribuie la fondurile Pilonului II pot decide, începând de astăzi, să transfere contribuţia lor lunară la Pilonul I (pensiile de stat). Norma ASF nr. 4/2019 pentru modificarea şi completarea Normei nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat
Calcule de 8 Martie: Managerii români femei sunt peste media Uniunii Europene
Femeile ocupă 38,5% din posturile de manager din România, ușor peste media Uniunii Europene, de 36%, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat, aferente anului 2017. Letonia este singura țară europeană unde majoritatea managerilor (56%) sunt femei. Ponderi mari ale managerilor de sex feminin, comparativ cu media UE, sunt și în Bulgaria și Estonia (ambele
SANITAS: Dacă în aprilie situaţia din sănătate va sta la fel de prost, sigur ajungem la grevă generală
Sindicatele din sănătate vor declanşa greva generală în cazul în care comunicarea şi dialogul social cu Guvernul vor rămâne la fel de proaste şi în luna aprilie, a avertizat miercuri preşedintele Federaţiei SANITAS, Leonard Bărăscu, în timpul mitingului de protest care a avut loc în faţa Ministerului de Finanţe, potrivit Agerpres. „Oricum rămâne stabilit un