Monthly Archives: May 2020
Împrumuturi de până la 100 miliarde de euro, facilitate de UE pentru atenuarea riscurilor de şomaj
Ca parte a pachetului său de sprijin de urgenţă conceput pentru a face faţă impactului economic al crizei provocate de COVID-19, UE a instituit un instrument temporar care să îi ajute pe lucrători să-şi păstreze locul de muncă pe timpul crizei. Marţi, Consiliul a adoptat SURE, un instrument temporar care va oferi statelor membre împrumuturi
Angajaților care au lucrat de acasă le-au lipsit comunicarea cu colegii, delimitarea muncii de timpul liber şi apropierea de alţi oameni
Consultantul imobiliar CBRE a efectuat în timpul perioadei de izolare impusă de pandemia de COVID-19, un studiu extins despre experiența privind munca de acasă (telemunca), prin chestionarea a 1.200 de angajați din România, Europa Centrală și de Est (CEE) și Europa de Sud-Est (SEE). Cei chestionați au menționat că le lipsesc cel mai mult comunicarea
Ministerul Sănătăţii anunţă stimulentele pentru medicii din prima linie: 2.500 de lei se vor adauga salariului a peste 44.000 de cadre medicale. Costul total al proiectului se ridică la 33 mil. lei
Ministerul Sănătăţii anunţă că a terminat documentaţia pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID- 19. Astfel, pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 persoane din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, dar şi
Impactul stării de alertă asupra relațiilor de muncă
Starea de alertă aduce o serie de modificări și completări în ceea ce privește desfășurarea relațiilor de muncă pe întreaga perioadă în care această stare este decretată.
Din materialul prezentat veți putea descoperi principalele reglementări incidente în relațiile de muncă.
Parlamentarii britanici au adoptat legea care pune capăt liberei circulații a muncitorilor din UE
Parlamentarii britanici au adoptat legea care pune capăt liberei circulații a muncitorilor din Uniunea Europeană (UE), printr-un vot ce indică problema personalului medical străin în toiul crizei sanitare cauzate de covid-19, relatează AFP. Textul de lege abrogă – începând din 2021 – drepturile specifice de a imigra ale cetățenilor spațiului economic european – UE plus
Numărul contractelor de muncă suspendate a scăzut, luni, cu peste 55.000
Numărul contractelor de muncă suspendate de la instituirea stării de urgenţă a ajuns, luni, la 578.789, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Astfel, numărul contractelor de muncă suspendate a scăzut luni cu 55.920 faţă de cifra înregistrată vineri, de 634.709 contracte de muncă suspendate. Din cele 578.789
Reguli pentru prevenirea contaminării la locul de muncă, pe perioada stării de alertă – Angajatorul asigură culoare speciale de acces şi de circulaţie şi limitează accesul la zonele comune/ Angajaţii poartă mască şi acceptă termometrizarea
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii au stabilit măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus la locul de muncă, pe perioada stării de alertă, şi Ghidul pentru revenirea la muncă în condiţii de siguranţă pentru angajaţi şi pentru angajatori. Angajatorul asigură culoare speciale de acces şi de circulaţie şi limitează accesul la zonele comune. De asemenea,
Comisia Europeană nu clasează noul coronavirus în grupa de maximă periculozitate din legislaţia privind protecţia muncitorilor
Comisia Europeană (CE) a anunţat că a hotărât să nu claseze noul coronavirus ca prezentând maximum de periculozitate prevăzut în legislaţia privind protecţia muncitorilor, relatează AFP. O directivă europeană din 2000 cu privire la protecţia muncitorilor de riscuri legate de expunerea la agenţi biologici la muncă stabileşte o scală a gravităţii germenilor de patru niveluri.