fbpx

Contact

Monthly Archives: July 2020

Rata șomajului din România a crescut la cel mai mare nivel din ultimii trei ani

Rata şomajului în luna mai a crescut la nivelul celei de acum trei ani, cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, la 5,2% faţă de 4,8%, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS). ”Rata şomajului în luna mai 2020 a crescut la nivelul celei de acum trei ani (prima parte

Organizaţia Internaţională a Muncii consideră că perspectivele pieței muncii sunt unele extrem de nesigure, iar redresarea va fi una lentă

Perspectivele privind piaţa globală a forţei de muncă în semestrul doi din 2020 sunt “extrem de nesigure”, iar estimata redresare nu va fi suficientă pentru ca numărul de angajaţi să revină anul acesta la nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată într-un raport publicat marţi de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), transmite Reuters,

Codul muncii

Proiect de lege adoptat de Camera Deputatilor Amenzi drastice pentru discriminarea angajaților, până la 20.000 de lei

Camera Deputaţilor (decizională) a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că este interzisă discriminarea sau concedierea salariaţilor pe criterii de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o

Plan de relansare: Angajații care lucrează de acasă vor primi 500 euro pentru echipamente IT

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, publicat miercuri de Guvern, include măsura acordării unui sprijin în valoare de 500 de euro pentru fiecare angajat care lucrează în regim de telemuncă această perioadă. Suma este destinată achiziţionării de echipamente IT pentru angajaţi, potrivit documentului. Măsura este inclusă în capitolul “Măsuri active de ocupare a forţei

Studiu BNR: Sectoarele economice care angajează unul din cinci oameni sunt puternic afectate de criza COVID-19

Contextul economic generat de pandemia COVID-19 a afectat puternic 17 sub-sectoare economice care angajează unul din cinci salariați din România. Alte 17 domenii de activitate, unde lucrează jumătate din salariații români, sunt afectate moderat de pandemie, potrivit unui studiu al Băncii Naționale a României. Situația este complicată și de vulnerabilitățile structurale ale firmelor din România,

Apelează