Monthly Archives: November 2020
Angajatorii trebuie să dispună munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, iar acolo unde nu este posibil, să decaleze programul de lucru dacă au peste 50 de angajați. Munca la domiciliu se poate desfășura și cu echipamentele telesalariatului
Guvernul a aprobat, în ședința joi, o ordonanță de urgență care prevede, printre altele, ca pe durata stării de alertă, angajatorii să dispună munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite. Totodată, în cazul în care munca la domiciliu sau telemunca nu sunt posibile, actul normativ prevede ca angajatorii din
Peste 100 de mineri de la Lupeni au refuzat intrarea în subteran
Peste 100 de mineri de la Lupeni au refuzat să intre, joi dimineața, în subteran. Nemulțumirile acestora sunt de natură salarială. Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, negociază cu minerii. Acțiunea aceasta era una despre care în mediul mineresc se vorbește încă de luni. 130 de angajați adunați în sala de pontaj Au
Guvernul vrea să menţină programul kurzarbeit şi indemnizaţia pentru pfa-urile afectate în starea de alertă până la 30 iunie 2021
Pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, Guvernul vrea să prelungească până la 30 iunie 2021 programul kurzarbeit şi măsura prin care pfa-urile afectate de reducerea temporară a activităţii în starea de alertă pot primi de la stat o indemnizaţie de 41,5% din câştigul salarial mediu brut, se arată într-un proiect de Hotărâre
Trei din cinci angajatorii se așteaptă ca angajații să învețe rapid noi abilități și să fie dispuși să preia task-uri noi
Trei din cinci angajatori români (58,2%) se așteaptă ca în această perioadă dificilă, generată de pandemia de COVID-19, angajații să dezvolte rapid noi abilități, cum ar fi cele digitale, potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, iar alți aproape 51% mizează pe disponibilitatea salariaților de a prelua și alte responsabilități decât cele din
STUDIU: 75% dintre firmele româneşti nu au adaptat măsuri corespunzătoare pentru managementul securităţii informaţiilor în contextul muncii de la domiciliu
Munca de acasă prezintă un risc major de securitate cibernetică, iar 75% dintre firmele româneşti nu au adaptat măsuri corespunzătoare pentru managementul securităţii informaţiilor, arată barometrul realizat de compania de consultanţă Frames la comanda Infosec Center. “Cele mai multe firme româneşti nu au luat niciun fel de măsuri de securitate suplimentare, în contextul în care,
Curtea Constituțională a amânat, pentru a treia oară, o decizie privind impozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei
Curtea Constituțională (CCR) a amânat miercuri, pentru a treia oară, luarea unei decizii privind legea prin care pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 85%, au declarat surse din cadrul Curții pentru G4Media.ro. Potrivit acestora, motivul amânării a fost absența judecătorului Attila Varga, intrat în carantină după ce
Sindicaliştii din administraţie protestează miercuri, joi şi vineri în Piaţa Victoriei
Consiliul Naţional al Federaţiei Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România “Columna”, federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Asistenţă Socială, protestează miercuri, joi şi vineri în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii din administraţie susţin că 4.000 de salariaţi din DGASPC Bacău, Giurgiu şi Neamţ nu şi-au primit salariile pentru luna septembrie, iar în luna
Legea care clarifică aspecte privind cazarea, costurile de transport şi condiţiile acordării indemnizaţiei pentru hrana zilnică lucrătorilor sezonieri care muncesc în străinătate, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Actul normativ urmăreşte îmbunătăţirea cadrului legal în materie, în sensul introducerii unor definiţii, precum şi a unor prevederi referitoare la activitatea desfăşurată cu caracter sezonier, al clarificării cuprinsului ofertelor ferme de locuri de