Monthly Archives: December 2022
Protest al consilierilor de probaţiune în faţa Ministerului Justiţiei. Ei solicită alocarea fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor salariale
Consilierii din probaţiune din Federaţia Publisind protestează, luni, în faţa Ministerul Justiţiei, solicitându-i ministrului Cătălin Predoiu alocarea fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor salariale. Consilierii au pancate pe care scrie “Nu condamnaţi consilierii de probaţiune”, “Adoptaţi probaţiunea”, “Probaţiunea, anonimii Justiţiei”, “Probaţiunea, dizgraţiaţii Justiţiei”. Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune a afirmat că a adus
Guvernul a aprobat contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă pentru anul 2023
Guvernul a stabilit un contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2023, număr similar celui din acest an. Decizia Executivului a avut în vedere acoperirea deficitului de forță de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcțiilor, în restaurante, protecție și pază, transporturi rutiere de mărfuri, comerț etc.,
Cele mai mari salarii din România sunt în Bucureşti, Cluj şi Timiş. Judeţele cu cea mai mică medie a salariilor sunt Gorj, Vaslui, Mehedinţi, Bacău şi Ialomiţa
Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş se află în top în ceea ce priveşte nivelul salariului mediu net, în aceste zone salariul mediu fiind de 4000 de lei, conform unui comparator salarial implementat de platforma eJobs. La polul opus se află judeţe precum Gorj, Vaslui, Mehedinţi, Bacău sau Ialomiţa, unde mediile salariale nete oscilează între
Protest spontan la Rompetrol – Petromidia. Sute de angajați cer majorarea salariilor
Protest spontan la Rompetrol – Petromidia. Sute de oameni care au ieșit din schimbul de noapte s-au adunat pe platoul din fața Administrației. Protestatarii sunt nemulțumiți că cei din conducere resping negocierea cu sindicatul care a cerut majorarea drepturilor salariale. Protestatarii au ieșit în fața sediului rafinăriei Rompetrol din Năvodari după ce chiar în timpul
Modelul cadru al contractului individual de muncă 2022
În Monitorul Oficial nr. 1180/2022 a fost publicat Ordinul nr. 2171/2022 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă. Modelul cadru în format editabil poate fi accesat aici ➡️ Model cadru al contractului individual de muncă, 2022 ❗️❗️❗️ATENȚIE – pentru contractele existente la data întrării în vigoare a noului model cadru al contractului individual
Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în anul 2023 la 3.000 de lei, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, față de 2.550 lei în prezent. Această modificare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă
Românii ar putea avea liber de Bobotează și de Sfântul Ion. Proiectul de lege a fost adoptat tacit
Proiectul de lege care stabilește ca alte două zile să fie declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, a fost adoptat tacit. Constatarea formală a adoptării tacite a proiectului va avea loc în ședința Senatului de miercuri, 7 decembrie. Pe lista zilelor libere stabilite de Codul muncii ar urma să fie adăugate,
INS: Rata şomajului a crescut în luna octombrie cu 0,1 puncte procentuale, faţă de cea înregistrată în luna septembrie, la 5,5%. Şomajul în rândul tinerilor de 15-24 ani a atins un nivel ridicat de aproape 23%
Rata şomajului a crescut în luna octombrie cu 0,1 puncte procentuale, faţă de cea înregistrată în luna septembrie, la 5,5%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna octombrie 2022, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5%. Rata şomajului în luna octombrie 2022 a crescut cu 0,1 puncte