fbpx

Contact

Monthly Archives: May 2023

Ministrul Muncii a anunţat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Europene, a fost agreată creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat, luni, că printre principiile agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene în discuţiile de la Bruxelles, se numără creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani. De asemenea, a fost agreată şi eliminarea unor pensii speciale, iar pensia va fi calculată raportat la

Patronat: Fraude pe piața muncitorilor asiatici care ajung în România. Sute de muncitori, lăsați pe aeroport

Sute de muncitori din Bangladesh, India, Nepal și Pakistan au parte de un real șoc, în momentul în care ajung în România și constată că locul de muncă, pentru care au plătit sume exorbitante agențiilor de recrutare din țara de origine, în realitate nu există, se arată într-un comunicat al Patronatului Importatorilor de Forță de

Sindicaliştii din educaţie, după întâlnirea cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria: Greva va începe luni, promisiunile sunt nesatisfăcătoare

Sindicaliştii din educaţie au anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare. ”Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare, în momentul de faţă, respectiv aplicarea în integralitate

Federaţiile sindicale din educaţie anunţă grevă generală, din 22 mai. Miercuri va avea loc o grevă de avertisment

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor intra, miercuri, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 – 13:00, timp în care cursurile nu vor avea loc, au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedinţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” şi Federaţiei Naţională Sindicală “Alma Mater”. Potrivit sursei citate, în

Codul muncii

Prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie, după eşecul negocierilor cu Guvernul

Luni este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Sindicatele au anunţat declanşarea grevei săptămâna trecută şi au avut două runde de negocieri cu reprezentanţii Guvernului, care nu s-au încheiat cu un acord. În total, potrivit sindicatelor, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul

Protest al sindicaliştilor din sistemul de Finanţe Publice

Sindicatul Naţional Finanţe Publice organizează, joi, pichetarea Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Sindicatul Naţional Finanţe Publice pichetează, joi, între 13.00 şi 14.00,sediile Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Sindicaliştii reclamă finanţarea defectuasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, discrepanţele salariale existente în instituţii (prag

Sondaj eJobs: 44,5% dintre angajaţii participanţi îşi suplimentează veniturile lunare printr-un al doilea job. Trei din zece lucrează, simultan, de luni până vineri, în două părţi

Un sondaj eJobs arată că 44,5% dintre participanţi îşi suplimentează veniturile printr-un al doilea job, iar trei din zece lucrează, simultan, de luni până vineri, în două părţi. eJobs a transmis miercuri că 44,5% dintre participanţii la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România afirmă că au nevoie să îşi suplimenteze veniturile lunare, motiv

Sindicaliștii de la metrou ies în stradă

Sindicaliștii de la metrou ies în stradă, în semn de protest față de imposibilitatea negocierii noului Contract Colectiv de Muncă, în care să fie incluse și majorări de salarii. Unitatea – Sindicatul Liber Metrou precizează că motivele principale pentru care sindicaliștii ies în stradă sunt lipsa de finanțare, lipsa de personal și interzicerea dreptului la

Apelează