fbpx

Contact

Protest al sindicaliştilor din sistemul de Finanţe Publice

Sindicatul Naţional Finanţe Publice organizează, joi, pichetarea Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Sindicatul Naţional Finanţe Publice pichetează, joi, între 13.00 şi 14.00,sediile Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Sindicaliştii reclamă finanţarea defectuasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, discrepanţele salariale existente în instituţii (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă şi sporuri specifice, în condiţii similare de muncă şi pregătire/specializare).

Sindicaliştii mai reclamă:

-Condiţiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decenţă;
Impunerea de obiective instituţionale unui personal subdimensionat (locaţii deservite de doar 4-5 persoane);
-Îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susţinerea finanţiştilor pentru o poziţionare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect;
-Lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanţistului, similar cu al altor categorii de funcţionari care desfăşoară activităţi specifice, precum activitatea desfăşurată de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor;
-Pregătirea profesională continuă este deficitară;
-Necorelarea fişelor de post cu realităţile activităţii desfăşurate;
-Sisteme informatice şi structuri IT, greoaie, uzate moral;
-Necorelări salariale în concordanţă cu actualele restricţii/incompatibilităţi şi răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanţişti (cu referire la proiectul de act normativ ce priveşte responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali şi imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituţia).

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează