Yearly Archives: 2023
Salariile din administrația publică cresc, de la 1 iunie, la nivelul stabilit pentru anul 2022 prin legea salarizării unitare în sectorul public
Executivul a aprobat un proiect de ordonanță de urgență care completează Articolul I din O.U.G. nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Astfel, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la Anexa nr. VIII – Familia
Liderii sindicatelor din educaţie anunţă că greva generală va continua şi joi, când ”va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv” privind oferta făcută
Liderii sindicatelor din educaţie au anunţat, miercuri seară, după negocierile cu reprezentanţii Guvernului, că greva generală va continua şi joi, când ”va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv” cu privire la oferta făcută. Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a afirmat că, din mesajele primite până în prezent, oferta va fi respinsă, însă trebuie consultaţi toţi
Protest al profesorilor în faţa Prefecturii Iaşi
Peste 2.000 de membri ai Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi participă, miercuri, la un protest în faţa Prefecturii. Oamenii cer salarii decente şi solicită guvernanţilor ”negocieri reale” pentru detensionarea situaţiei din sistem. Peste 2.000 de persoane, membri ai Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, cea mai mare organizaţie sindicală din Educaţie din
Continuă greva generală din Educație, iar confederații sindicale amenință că și alte sectoare ar putea intra în grevă
Sindicatele din Educaţie continuă marţi greva generală şi ameninţă că vor ieşi masiv în stradă, dacă Executivul nu vine cu propuneri care să soluţioneze problemele cu care aceştia se confruntă. “Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu
Guvernul vrea să majoreze, de la 1 iunie, salariile de bază din Administrație pentru a aplica egalizările prevăzute pentru anul 2022 în Legea-cadru nr.153/2017
Guvernul vrea să majoreze, începând cu 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la Anexa nr.VIII Familia ocupațională de funcții bugetare “ADMINISTRAŢIE” din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât acestea să fie stabilite la nivelul salariilor de bază prevăzute de
Camera Deputaţilor: Proiectul prin care asiguraţii vor avea concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani, adoptat. Legea merge la promulgare
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege care prevede că asiguraţii vor avea dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani, faţă de până la 7 ani cât este în momentul de faţă.Legea merge la promulgare. Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 26 alin.
Ministrul Muncii a anunţat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Europene, a fost agreată creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani
Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat, luni, că printre principiile agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene în discuţiile de la Bruxelles, se numără creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani. De asemenea, a fost agreată şi eliminarea unor pensii speciale, iar pensia va fi calculată raportat la